Antena Căutare

Câți bani cere Carmen Harra ca să ghicească viitorul. Tarifele pe care le-a aplicat și lui Jennifer Lopez pentru o ședință

Celebra prezicătoare Carmen Harra a dezvăluit sumele pe care le cere persoanelor care vor să afle ce le rezervă viitorul. Aceasta a vorbit deschis și despre momentul când Jennifer Lopez a venit pentru o ședință la ea: "La mine venea Jennifer Lopez, veneau cei mai cunoscuți oameni din lume".

Carmen Harra a devenit în SUA un celebru parapsiholog și este renumită la nivel mondial pentru prezicerile pe care le face. | Instagram/ Carmen Harra

Carmen Harra, pe numele său real, Carmen Mureșan, a făcut carieră la nivel internațional din răspândirea tainelor mai puțin cunoscute oamenilor și a prezicerilor, care s-au adeverit la un moment dat. Parapsihologul a bifat nenumărate apariții, atât în presa națională, cât și în străinătate, în care a abordat subiecte precum numerologie, psihologie și citirea viitorului.

Ea a devenit o cunoscută clarvăzătoare la care au apelat unele dintre cele mai cunoscute vedete de pe mapamond, printre ele numărându-se chiar Jennifer Lopez, așa cum Carmen a declarat în urmă cu ceva timp.

Ce tarif cere Cramen Harra pe oră pentru o ședință de citire a viitorului

Carmen Harra a devenit în SUA un celebru parapsiholog și este renumită la nivel mondial pentru prezicerile pe care le face. A scris mai multe cărți de specialitate și este frecvent prezentă în calitate de invitat la diverse emisiuni de televiziune, dar și în mediul online, unde ține legătura cu admiratorii ei si unde transmite frecvent live-uri.

Articolul continuă după reclamă

Pentru că a se bucură de un succes remarcabil peste Ocean și tarifele sunt pe măsură.

„În primul rând, eu fiind consilier în America, câştig între 400 şi 600 pe oră. Aveam oficiul meu pe cea mai scumpă stradă din New York, pe Fifth Avenue. Eu am lucrat peste 20 de ani la 800 Fifth Avenue. La mine venea Jennifer Lopez, veneau cei mai cunoscuți oameni din lume. Făceam consiliere pentru cupluri", a spus Carmen Harra la Antena Stars.

Pe lângă banii pe care îi face din citirea viitorului și alte practici în zona aceasta, conturile clarvăzătoarei cresc și din cărțile publicate. Aceasta a câștigat sute de mii de dolari și se laudă cu vile luxoase și mașini scumpe.

„Eu cum am publicat primele cărţi, am luat sute de mii de dolari pe drepturi de autor. Cărţile se plătesc, au mers foarte bine. Avansuri de foarte multe de sute de mii de dolari. Prima mea carte s-a produs în 20 de limbi… Încă primesc bani", mai spus Carmen Harra.

Ce a fost Carmen Harra înainte să devină parapsiholog

Celebra prezicătoare Carmen Harra a fost înainte să devină parapsiholog o artistă de succes la noi în țară. Carmen Harra, în vârstă de 65 de ani s-a născut la Bistrița iar numele sau real este Doina Carmen Mureșan.

Încă de mică a cântat, mai exact de la vârsta de nouă ani, dar și-a început cariera muzicală la șaisprezece ani. A cântat muzica ușoară, pop-dance, latino dar si populară și era cunoscuta cu numele său real Carmen Mureșan.

Citește și: Carmen Harra s-a întors din morți. Povestiri din momentul în care a trecut în neființă: „M-am ridicat din corpul meu și mi-am văzut în apă”

Între anii 1979-1987 a făcut parte din grupul muzical Trio Expres, iar în anul 1983 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

În anul 2003 a debutat în SUA ca scriitoare sub numele Carmen Harra, cu lucrarea „Karma de fiecare zi”. Cartea a devenit bestseller, a fost tradusă în peste 20 de limbi, iar traducătorul primei ediții în limba română, în anul 2008, este actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu.

Carmen Harra deține o avere impresionantă, o casa de vis si o colecție de mașini dintre cele mai luxoase.

Carmen Brumă și Mircea Badea, surprinși într-o ipostază tandră, în piscină. Cât de bine arată cei doi... Anamaria Prodan, imaginile provoctoare cu care a făcut senzație pe internet. Cum s-a pozat vedeta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut pe Ilan Laufer
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x