Antena Căutare

Ce reacție au avut copiii Georgianei Lobonț, după ce au aflat că e însărcinată. Ce i-au spus mamei lor: „Arată-ne burtica!”

Georgiana Lobonț a anunțat duminică, 9 iulie 2023, că este însărcinată pentru a treia oară. Cântăreața s-a filmat în timp ce le dădea vestea cea mare celor doi copii ai săi, iar reacția lor a fost înduioșătoare.

Georgiana Lobonț a anunțat duminică, 9 iulie 2023, că este însărcinată pentru a treia oară | Instagram

Georgiana Lobonț este mai fericită ca niciodată. Artista a aflat că este însărcinată cu al treilea copil. Aceasta nu s-a putut abține și le-a dat vestea fanilor de pe Instagram, după ce a văzut rezultatul pozitiv al testului de sarcină.

Vedeta mai este mama a doi copii superbi. Cântăreața are un băiat pe nume Eduard Nicholas, în vârstă de 4 ani, dar și o fetiță pe nume Irina Maria care are 3 ani. Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că aceasta este tare mândră de micuții ei.

Citește și: Țeapa care i-a lăsat pe Georgiana Lobonț și pe soțul ei, Rareș Ciciovan, fără aproape 50.000 de euro în cont: „Avem conversații”

Deși are deja două minunății în viața ei, Georgiana Lobonț și soțul ei și-au dorit cu ardoare să își mărească familia, fapt care se va întâmpla curând. Artista și Rareș Ciciovan sunt în culmea fericirii și nu le vine să creadă că vor mai avea un copil.

Articolul continuă după reclamă

Cum au reacționat copiii Georgianei Lobonț când au aflat că vor mai avea o soră sau un frate

Georgiana Lobonț nu a putut ține secret față de micuții ei faptul că este însărcinată. Așadar, aceasta i-a sunat printr-un apel video și le-a spus că mai au o surioară sau un frățior care este în burta la ea pentru moment.

Eduard Nicholas și Irina Maria au primit vestea cu mult entuziasm. Mai mult, cei doi copii i-au cerut mamei lor să le arate burtica.

„Trebuie să vă zic ceva la amândoi. O să mai avem un bebe! Am un bebe în burtică. Cine o să aibă grijă de el?”, le-a spus cântăreața micuților.

„Da, vrem bebe. Să îl ținem în brațe! Unul îi face lăptic, iar celălalt îl ține în brațe. Arată-ne burtica!”, a fost reacția celor doi copii.

Toată familia Georgianei Lobonț îl așteaptă cu nerăbdare pe noul membru al familiei, în mod special copiii săi, care vor avea un nou partener de joacă. Eduard Nicholas și Irina Maria sunt foarte fericiți că mama lor le va aduce pe lume un frate sau o soră.

„Nu vă pot descrie în cuvinte ce trăim! O mare BINECUVÂNTARE!🤍 Cu toții așteptăm acest copil cu tot dragul! Mulțumim pentru mesaje tuturor!”, a fost descrierea pe care Georgiana Lobonț a folosit-o la videoclipul emoționant, vizibil copleșită de emoții.

Citește și: Ce spune Georgiana Lobonț despre presupusul divorț de Rareș Ciciovan. Artista a făcut recent afirmații: „M-am enervat”

Postarea a generat mai bine de 11 mii de like-uri și foarte multe mesaje din partea prietenilor virtuali. Fanii au felicitat-o pentru faptul că urmează să devină mămică din nou, dar și pentru familia frumoasă pe care o are.

„Felicitări! Să vină bebe sănătos și frumos! Să fiți fericiți!”, „Vai, nu cred câtă bucurie. 😍 Felicitări și sarcină ușoară!”, „Vai ce frumos! Mă bucur din inimă pentru voi! Sunteți minunați! Felicitări!” sau „Oh! Cât de frumos! ❤️ Felicitări dragilor!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Cristina Ștefan și-a sărbătorit ziua de naștere. Imaginile emoționante pe care soția lui Denis Ștefan le-a publicat cu f... Cum este răsfățată Andreea Bălan de către iubit. Artista a postat totul pe rețelele de socializare!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x