Antena Căutare

Cine este nașa de botez a lui Adrian, cel de-al treila fiul al lui Radu Vâlcan cu Adela Popescu. Cât de apropiată este de cei doi

Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au botezat cel de-al treilea fiu, iar evenimentul a fost unul discret. La aproximativ 4 zile de la petrecere, nasa lui Adrian a publicat un mesaj de-a dreptul emoționant pe rețelele sociale. Iată cine este părintele spiritual al micuțului.

Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au botezat cel de-al treilea fiu, iar evenimentul a fost unul discret | Instagram

Radu Vâlcan și soția sa trec prin cele mai frumoase momente din viața sa. Sâmbătă, 7 mai 2022, cei doi și-au botezat cel de-al treilea copil, iar tematica a fost una de-a dreptul deosebită. De asemenea, la evenimentul discret au fost invitații prietenii apropiați și familiile lor.

Deși nu au anunțat că se pregătesc pentru petrecerea de botez a lui Adrian, Adela Popescu și prezentatorul TV nu au ezitat să publice câteva imagini pe rețelele sociale de la evenimentul superb.

Citește și: Ce diferență de vârstă există între Radu Vâlcan și mama copiilor săi. Cu câți ani e mai mare prezentatorul TV

Un lucru este evident, micuțul Adrian a avut un botez discret, dar foarte frumos, iar de asta au avut grijă părinții săi. În plus, Radu Vâlcan și soția lui au avut grijă să-i pun micuțului și niște nași minunați, foarte apropiați de familia lor.

Articolul continuă după reclamă

Cine este nașa lui Adrian, fiul lui Radu Vâlcan și al Adelei Popescu

Botezul a trecut, însă fanii au avut o întrebare în tot acest timp: „Pe cine au ales Radu Vâlcan și Adela Popescu nași pentru cel de-al treilea băiat al lor?”. Răspunsul nu s-a lăsat prea mult timp așteptat.

La doar patru zile de la evenimentul important, Ioana Scărlătescu, verișoara Adelei Popescu, le-a dezvăluit prietenilor săi de pe Instagram că este fericita nașă a lui Adrian, băiețelul celor doi prezentatori TV.

Citește și: Ce i se șoptește în cască unui prezentator de la rubrica Meteo. Ioana Scărlătescu a satisfăcut curiozitatea multor telespectatori

Se pare că Radu Vâlcan și soția lui și-au dorit ca nașii celui de-al treilea fiu al lor să fie din familie, iar prezentatorea rubricii meteo de la Antena 1 a acceptat cu drag propunerea verișoarei sale.

Citește și: Radu Vâlcan, imaginea amuzantă cu el “căzut la datorie”. În ce ipostază l-a surprins soția sa

Ioana Scărlătescu s-a decis să le dea vestea oamenilor din mediul online printr-un mesaj emoționant pe care l-a atașat unei imagini în care apare alături de Adela Popescu, la botezul lui Adrian.

„Sunt cea mai norocoasă nașă! Ce am făcut să merit asta, nu știu. De ce e nevoie că să fii așa? De cei mai relaxați și faini părinți @raduvalcan și @adela_popescu, cel mai blând finuț și o mulțime de oameni faini în jur care m-au ghidat și nu mi-au judecat stângăcia. Emoțiile, dar și bucuria au fost la înălțime pentru mine, fiind prima oară în această postură. P.S când mă simt foarte bine nu fac poze, așa că urmează un spam când vor veni mai multe!”, a transmis ea, vizibil emoționată.

Printre cei care i-au lăsat un mesaj la postare se numără și soția lui Radu Vâlcan, care i-a transmis verișoarei sale că s-a descurcat de minune pentru prima data în rolul de nașă: „Te iubim! Ești minunată! ❤️”

„Să fie binecuvântat 🤍 Iar tu ai fost superbă 💜💜💜”, „Ce frumușei ați fost cu toții! ❤️”, „Vă admir atât de tare, de la mic la mare! ❤️ Sa trăiască nașii, măăăă! 🤗” sau „Ador relația voastră! 😍 să le dea Dumnezeu tuturor o relație de verișori/verișoare așa frumoasă ca a voastră. ❤️”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Loredana a ales o ținută inedită la ultima apariție la TV. Cum a apărut în platoul Observator... Mama lui Gabi Bădălău, reacție furibundă după zvonul că Bianca Drăgușanu este însărcinată. Dezvăluiri din intimitatea ca...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte versatil”
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x