Antena Căutare

Dana Budeanu, cea mai îndrăzneață apariție de până acum. Și-a arătat bustul în cel mai sexy maiou

Dana Budeanu s-a pozat într-o ipostază de senzație pe rețelele sociale, într-un maiou care i-a pus în valoare bustul și pare să fi arătat mai mult decât ea și-ar fi dorit.

Dana Budeanu, cea mai îndrăzneață apariție de până acum. Și-a arătat bustul în cel mai sexy maiou | Instagram

Dana Budeanu a apărut pe rețelele sociale, într-o ipostază senzațională, cu bustul sexy la vedere, într-un maiou mult prea mulat pe forme pentru Instagram. Fanii ei au putut vedea și latura aceasta senzuală a ei, pe care nu și-o expune atât de des.

Dana Budeanu, într-o ipostază de zile mari, cu bustul generos la vedere. Cum s-au pozat ea într-un maiou mulat pe trup

Vedeta în vârstă de 43 de ani a surprins pe toată lumea cu o apariție senzațională pe Instagram, într-un maiou mulat pe corp, în care și-a pus în valoare formele sexy pe care le deține.

Dana Budeanu a pozat întinsă pe o canapea, îmbrăcată într-un maiou și într-o pereche de pantaloni, cu bustul în prim plan care i s-a văzut prin materialul piesei vestimentare.

Articolul continuă după reclamă

Fanii au putut vedea faptul că are o latură mai sexy, pe care ea nu și-a pus-o în valoare atât de des, în special pentru modul mai critic în care vorbește în cadrul emisiunii sale online. Dana Budeanu a ajuns în atenția presei din străinătate, după ce a fost surprinsă printre persoanele care nu purtau mască de protecție când erau în celebrul magazin Selfridges, de pe strada londoneză Oxford. Daily Mail a publicat un articol cu o galerie stufoasă, în care se află și creatoarea de modă.

Dana Budeanu a devenit celebră prin prisma meseriei sale de designer și ușor a devenit o figură extrem de cunoscută și controversată datorită emisiunilor sale în care vorbea oamenilor din mediul virtual despre cum trebuie să fie și să se poarte. Odată cu avalanșa de reacții nu doar față de micile clipuri, ci și expunerea părerilor vizavi de contextele sociale ea a prins teren în fața publicului.

Citește și: Dana Budeanu le-a surprins pe gemenele sale într-o fotografie rară. Cât de mult au crescut cele două. Vedeta are cu ce se mândri

Cu ce se ocupă mama Danei Budeanu și ce spune fiica ei despre relația lor

Părinții Danei Budeanu sunt Lucreția și Adrian Guțilă. Despre tatăl său, s-a spus că ar fi fost implicat într-un caz de mită, în timp ce despre mama sa s-a scris că nu ar împărtăși neapărat toate ideile promovate de Dana. Cu toate acestea, atunci când a vorbit despre părinții săi, Dana a avut numai cuvinte de laudă. A inclus chiar niște poze vechi cu mama sa de la școală, subliniind că relația lor este una pozitivă.

Dana a dezvăluit că părinții săi au experimentat discriminarea, dar au reușit să o crească într-un mediu plin de iubire. Ea remarcă faptul că provine dintr-o familie care a trecut prin discriminare extremă din cauza unui "dosar prost". În ciuda acestor dificultăți, Dana subliniază că a crescut într-un mediu de iubire infinită și necondiționată, datorită poveștilor de viață impresionante ale părinților săi.

Citește și: Ce diferență de vârstă există între Dana Budeanu și presupusul ei iubit. Creatoarea de modă este mai mare

Provin dintr-o familie ai cărei părinți au fost discriminați EXTREM, pentru ca aveau «dosar prost»… am crescut superb, în iubire infinită și necondiționată, cu o mamă și un tată plini de povești de viață fantastice și tăceri la fel… m-au crescut niște părinți care au tăcut cândva, ca astăzi eu să pot vorbi cât vreau… m-au crescut niște oameni superbi, unici prin cât amar au dus în spate și-n suflet, fără să ne arate nouă, copiilor, nimic… și așa am făcut și eu cu fetițele mele, cărora nu m-am plâns o dată şi cărora le am spus că totul este numai fericire şi iubire şi univers infinit… că aşa mi-au spus mie bunu şi buni, care-s pentru mine şi pentru ele nişte SFINŢI…” a scris Dana Budeanu, pe contul ei de Facebook, potrivit click.ro.

Despre mama sa, Dana a împărtășit declarații emoționante, descrisă-o ca pe un "înger pe Pământ". Ea a postat fotografii ale mamei sale la doar 5 ani și a exprimat dorința de a fi ca ea în fiecare zi. Lucreția Guțilă, mama Danei, este arhitect de profesie, reușind să transmită fiicei sale convingerile și învățăturile sale de viață.

„Mama mea când avea doar 5 ani… și azi îmi doresc doar să reușesc să fiu ca ea în fiecare zi… mama mea este un înger pe Pământ… tot ceea ce mi-a povestit și tot ceea ce m-a învățat, puteți citi de astăzi exclusiv pe Verdict App Dana Budeanu”, a mai scris ea.

Gestul făcut de Nelu Cortea pentru Cătălin Bordea, după moartea mamei sale: „Din respect față de familia lui”... Ce face și cum arată acum Simona Sensual. Fosta asistentă TV face bani frumoși din afacerea pe care o are...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne schimbăm…”
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x