Antena Căutare

Delia, dezvăluirea ce i-a pus fanii pe gânduri! Care este dorința ascunsă a juratei iUmor

Delia şi-a aniversat recent ziua de naştere! Toată lumea s-ar fi așteptat ca diva de la iUmor să aibă parte de o super petrecere, dar se pare că lucrurile nu au fost deloc așa!

Frumoasa jurată a emisiunii iUmor a fost surprinsă de reporterii de la Antena Stars cu un tort special și cu un buchet de flori și acesta a fost și momentul în care cântăreața a dat un super interviu, în care a făcut dezvăluiri de senzație despre ea, despre ziua de naștere, dar

„Nu mi-am serbat zilele de naștere până târziu. De obicei făceam ceva acasă, între prieteni. Mai târziu am început să ieșim în oraș, să facem ceva mai organizat. Dar penetru mine e o zi ca oricare alta, în care eu m-am născut”, a mărturisit Delia.

Am mai aflat că Delia nu s-a întrebat niciodată cum ar arăta o zi perfectă de naștere, ci mai degrabă a ales să se bucure că este bine, că trăiește și că este bine.

Delia, dezvăluirea ce i-a pus fanii pe gânduri! Care este dorința ascunsă a juratei iUmor

Care este dorința cea mai mare a Deliei?

Care este cea mai mare dorință a Deliei?

„De ziua mea îmi doresc să fiu bine, să râd mult, să fiu un om bucuros, să-mi ofer foarte mult timp. Întotdeauna există chestii pe care ți le dorești. Dar nu-mi doresc nimic material, de la un punct încoace mi se pare că prea multe lucruri sunt obositoare (...) Îmi place să mă concentrez pe mine, pe relaxarea mea, pe timpul meu”, a mai dezvăluit frumoasa artistă.

Ce alte detalii a mai dezvăluit Delia despre viața sa? Află totul urmărind materialul video de mai sus, din emisiunea Antena Stars!

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al optulea sezon iUmor, care va avea marea premieră sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație.

Concurenții care primesc minimum două „Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Ce se întâmplă în dormitorul lui Donald Trump, de fapt? Cel mai păzit secret a fost dezvăluit... Maria Constantin, mamă pentru a doua oară?! Artista a dezvăluit totul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Simona Gherghe, mărturisire sinceră după o ceartă cu fiica ei, Ana. Ce a aflat a doua zi: „M-am trezit cu un sentiment apăsător”
Simona Gherghe, mărturisire sinceră după o ceartă cu fiica ei, Ana. Ce a aflat a doua zi: „M-am trezit cu un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cornel Păsat, acuzații grave la adresa soției sale: „Vrea să mă dea afară din casa mea”
Cornel Păsat, acuzații grave la adresa soției sale: „Vrea să mă dea afară din casa mea”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x