Antena Căutare

Gina Pistol, în câteva zile mămică. “Abia acum încep să realizez ce mi se întâmplă”

Gina Pistol va deveni mămică în doar câteva zile, iar faptul că momentul în care o va cunoaște pe fetița ei se apropie o umple de emoție.

Gina Pistol va naște la începutul lunii martie. | instagram

Frumoasa prezentatoare a emisiunii Chefi la cuțite a dezvăluit pentru urmăritorii ei de pe Instagram că marele eveniment al vieții sale se apropie. După ce a fost întrebată de fanii ei cum se simte și dacă este bine, Gina Pistol a decis să povestească pe stories despre stările ei din ultimele zile.

“Vă mulțumesc frumos, doar că nu știu, am avut așa o stare… Nu știu ce-a fost cu mine, n-am avut chef de nimic. Am avut de făcut analize, mici cumpărături, pregătiri de fapt, pentru că mai am puțin. Mai am, nu săptămâna asta care vine, cealaltă. Și abia acum încep să realizez ce mi se întâmplă, asta după discuția avută cu anestezistul și mă apucă panica. Încep să mă gândesc dacă o să fiu o mama bună, dacă o să am răbdare (…) dar cred că toate femeile au trecut prin asta. Și partea funny este că în luna a 8-a te uiți în oglindă și spui ‘bă, n-am cum să mă fac mai mare de atât, asta e maximum, adică nu există.’ Se pare că se poate”.

Gina a mai adăugat că abia așteaptă momentul și că toate prietenele ei i-au spus că abia pe ultima sută de metrii începe distracția.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Gina Pistol a mărturisit totul fanilor ei! Ce schimbare a avut loc în corpul ei în ultimul trimestru de sarcină

“Mai e puțin și o voi ține pe fiică-mea în brațe”, a mai adăugat frumoasa blondină.

Schimbările trăite pe timpul sarcinii

Gina Pistol va naște la începutul lunii martie, devenind mămică pentru prima oară. Frumoasa prezentatoare în vârstă de 40 de ani a povestit fanilor săi de pe Instagram de-a lungul sarcinii prin ce schimbări a trecut.

Frumoasa prezentatoare a dezvăluit că pe lângă schimbările vizibile, cum ar fi retenția de apă și burtica din ce în ce mai mare, suferă și de „sindromul picioarelor neliniștite”, iar acum, în sarcină, când este lipsită de chef și de energie resimte durerile de picioare și mai puternic.

Citește și: Gina Pistol, fotografii înduioșătoare cu Smiley, cu puțin timp înainte de a naște. Ce a postat prezentatoarea Chefi la cuțite

Despre sindromul picioarelor neliniștite, frumoasa prezentatoare a povestit într-un Insta Story din trecut: „Și cum se lasă seara peste București, cum încep să mă doară picioarele. E groaznic să suferi de sindromul picioarelor neliniștite. Simți nevoia să le miști încontinuu și au un ecou de durere în picioare”.

Pe lângă această schimbare, Gina a povestit pe Insta Stories că în ultima vreme i-au apărut foarte multe alunițe pe gât și nu știe exact care este cauza lor. Alunițele extrem de mici îi acoperă partea stângă a gâtului și clavicula. Vedeta își întreba urmăritoarele dacă și alte femei însărcinate au experimentat această schimbare.

Gina și Smiley fac ultimele pregătiri

„Zici că există niște reguli nescrise pentru femeile însărcinate. Dacă ești în al doilea sau al treilea trimestru trebuie să zugrăvești, renovezi, să faci curățenie generală. Orice ca să-ți faci viața grea. Ca să nu-ți fie ușor. Eu am făcut sport toată viața mea și credeam că o să-mi fie ușor, dar tot ce fac e greu. Mai e și o altă problemă. Nu vă puteți înțelege cu noi în perioada asta. Dacă unei femei însărcinate i s-a pus pata pe curățenie generală, renovare, nu există până nu face ca ea”, a povestit Gina Pistol într-un alt Instastory.

Daniela Crudu, imagine de colecție din adolescență. Cum arăta fosta asistentă TV la liceu... Elle și Dakota Fanning sunt cele mai cunoscute fetițe de la Hollywood. Cum arată acum cele două surori aproape identice...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x