Antena Căutare

Jennifer Aniston aproape a pierdut rolul din “Friends” în fața ei. Ce actriță susține că a fost prima alegere pentru Rachel Green

Una dintre actrițele “Friends” susține că aproape a primit rolul lui Rachel Green, ce a transformat-o pe Jennifer Aniston într-o actriță renumită la nivel internațional.

Jane Sibbett, cunoscută fanilor “Friends” drept Carol Willick, soția personajului Ross Geller (David Schwimmer), susține că ea ar fi fost prima alegere a producătorilor pentru rolul lui Rachel Green, scrie DailyMail.

Potrivit actriței în vârstă de 57 de ani, rolul i-ar fi revenit ei dacă nu ar fi fost însărcinată în 1994. Sibbett susține că agenții ei voiau să dezvăluie secretul sarcinii ei producătorilor “mai târziu”.

“Și eu le-am zis “Nu, trebuie să le spuneți acum”,” a declarat Sibbett pentru news.com.au.

“Așa că, evident, producătorii au spus că nu o să meargă. Nu am niciun regret. Dumnezeule, nu există niciun mod prin care oricine ar fi putut să se apropie de ce a făcut Jennifer Aniston cu Rachel. A fost perfectă,” a continuat ea.

Articolul continuă după reclamă

Jennifer Aniston a câștigat numeroase premii pentru rolul lui Rachel Green din serialul “Friends”

Pentru personajul Rachel Green, Jennifer Aniston a câștigat un Premiu Emmy, un Glob de Aur și două Premii SAG.

Rachel Green și ceilalți 5 prieteni din “Friends” au devenit rapid cunoscuți în întreaga lume. Rolurile au transformat cei 6 actori în vedete internaționale peste noapte.

După rolul din “Friends”, Jennifer Aniston a devenit una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume și a primit roluri în filme de succes, precum Bruce Almighty (2003), The Break-Up (2006), Marley & Me (2008), Just Go with It (2011) și Horrible Bosses (2011).

Dincolo de cariera ei de succes, Jennifer Aniston a ajuns pe coperta revistelor din întreaga lume și pentru viața ei personală, mai ales în perioada relației ei cu Brad Pitt, ce a și apărut într-un episod din serialul “Friends”.

Andreea Bălan, primele declarații despre logodnă: "Sunt o femeie fericită"... Văduva lui Steve Jobs, la nouă ani de la decesul soțului. Cum arată una dintre cele mai bogate femei din lume...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x