Antena Căutare

Luminița Anghel a răbufnit după ce s-a speculat că și-ar fi mărit buzele. Imaginea prin care a vrut să demonstreze contrariul

Luminița Anghel, în vârstă de 53 de ani, le-a răspuns ferm celor care au speculat că și-ar fi făcut o intervenție la nivelul buzelor. Artista a publicat o imagine cu ea de la 18 ani, vrând să demonstreze că „nu și-a umflat buzele”.

Luminița Anghel a publicat o imagine de la 18 ani, pentru a demonstra că nu și-a făcut vreo intervenție la nivelul buzelor | Instagram

Luminița Anghel le-a transmis un mesaj ,,drăgalașilor” care insistă cu ,,ti-ai umflat buzele”, arătându-le o fotografie cu ea de la 18 ani.

Artista în vârstă de 53 de ani a publicat pe rețelele sociale o imagine din 1987, pentru a le arăta urmăritorilor că forma buzelor sale e neschimbată de atunci, de pe vremea când nu existau filtre pentru fotografii și de când medicina estetică nu se practica la noi în țară.

Luminița Anghel, imagine de la 18 ani: „Aviz drăgălașilor care insistă că mi-am umflat buzele”

„Pe spatele acestei fotografii scrie iunie 1987. Adică acum 35 de ani. Aviz ,,drăgălașilor” care insistă cu ,,ți-ai umflat buzele”. Machiajul e conform vârstei și vremurilor (18 ani). Fără gene semipermanente ca acum și filtre. Iar medicina estetică nu intrase la noi în țară. Vă pup pe voi cei frumoși și buni și va iubesc. Rămâneți așa, că lumea e plină de ceilalți…”, a scris Luminița Anghel în dreptul imaginii cu ea din adolescență.

Articolul continuă după reclamă

După ce Luminița Anghel a publicat imaginea pe Internet, reacțiile fanilor și prietenilor nu au întârziat să apară. Mulți dintre urmăritorii de pe Instagram au complimentat-o pe artistă și au încurajat-o să nu-i asculte pe cei care o judecă.

„Frumoasa atunci, frumoasa acum, frumoasa mereu - Luminita Anghel!!!”, „Minunată”, „Întotdeauna ai fost un OM MINUNAT! Te ador, Luminița mea”, „Cât de frumoasă ești”, „Draga mea, dar nu trebuie sa te scuzi in fata nimănui singura problema este că cei din generația mai tînără nu te cunosc,și din păcate astăzi lumea judeca fara sa gândească fara sa cunoască pur și simplu judeca.Tu ești și ai rămas superbă cine nu te place sa nu îți urmărească profilul și postările”, întotdeauna ai fost frumoasă! Si ești! Te invidiam din clasa a opta pentru buzele tale frumoase si vocea divină!”, sunt câteva dintre comentariile pe care Luminița Anghel le-a primit în dreptul imaginii.

Citește și: Cine a convins-o pe Loredana să nu își pună silicoane. „Niciodată să nu îți tai corpul, Lory!”

Cum și-a început cariera Luminița Anghel

Luminița Anghel a început să cânte încă de la vârsta de 8 ani și s-a făcut remarcată prima oară la Festivalul Național de Muzică Mamaia în 1987. În 1988, Luminița începe colaborarea cu Ansamblul «Doina» al Armatei, concertând în turnee organizate atât în țară, cât și în străinătate.

Datorită talentului său de neegalat, artista a obținut numeroase premii la festivalurile de muzică din țară, dar și unele la nivel international. În 2001, ea a primit locul I la festivalul international “Cerbul de aur”.

Citește și: Cum arată Anca Țurcașiu într-un costum de baie minuscul. Actrița se mândrește cu un trup de invidiat: "Wow, ești foarte sexi"

Unul dintre premiile care i-au adus recunoaștere internațională a fost cel câștigat în Malta, în 2003, unde a luat trofeul pentru cea mai bună voce internațională la concursul “Song for Europe Festival”.

În 2005, Luminița Anghel a luat locul 3 la Eurovision cu piesa care a făcut-o celebră “Let me try”.

Anul trecut, Luminița Anghel povestea la Neatza cu Răzvan și Dani despre ce a făcut în pandemie.

Angela Gheorghiu, mesaj dur despre statul român: „Nu datorez nimic României, nu am fost susţinută de acest stat”... Mihai Bendeac, mesaj emoționant de ziua tatălui său. Actorul a publicat imagini de colecție: „Te iubesc din ce în ce mai...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x