Antena Căutare

Mădălina Ghenea a scăpat din mână trofeul primit la Festivalul de Film de la Veneţia. Ce a zis imediat după

Mădălina Ghenea a făcut senzație pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneţia, într-o rochie neagră lungă, cu decolteu generos şi sclipitoare.

Splendida actriță a purtat o rochie reagră, strălucitoare, care a ajutat-o să fie în centrul atenției în fața a zeci e persoane importante. | Profimedia

Modelul şi actriţa originară din Slatina a participat la gala pentru decernarea premiilor Kineo, acordate de public.

Reacția Mădălinei Ghenea, după ce a scăpat din trofeul

Însă, un incident provocat de emoțiile pe care le avea a ajuns subiect de amuzament.

Aceasta a scăpat pe scenă trofeul primit și s-a amuzat copios pe seama acestui eveniment. Pe Instagram vedeta s-a comparat cu Mister Bean și a mărturisit că, de fel, este foarte stângace.

Articolul continuă după reclamă

"Aseară am fost premiată în timpul Festivalului de film de la Veneția și am fost atât de emoționată încât mi-am scăpat premiul pe scenă😱. Prietenii mei mă numesc doamna Bean pentru că sunt o persoană atât de stângace (...). Ți-ar plăcea să mă vezi când scap la premiul!? 😅😂🤪 Știu că foarte bine că e foarte distractiv", a scris Mădălina Ghenea.

Ținuta purtată de româncă a acaparat atenția. Splendida actriță a purtat o rochie reagră, strălucitoare, care a ajutat-o să fie în centrul atenției în fața a zeci e persoane importante, dar și a a paparazzilor care au "blocat" obiectivele pe ea. Aceasta a purtat și bijuterii de mii de euro, iar o brățară interesant argintie i-a acoperit mâna.

Românca a făcut furori pe covorul roșu! Actrița face senzație în public cu aparițiile sale incendiare și cu trupul de invidiat pentru care muncește din greu. Românca și-a etalat, din nou, formele voluptoase într-un mod discret.

Citește și: Mădălina Ghenea, surprinsă de paparazzi internaționali la plaja cu fiica, în compania unui bărbat necunoscut

Modelul are o siluetă de viespe și dimensiuni perfecte. În ceea ce privește înălțimea, Mădălina Ghenea are 1,79 de metri în înălțime și are o greutate de 54-55 de kilograme.

La 31 de ani, superba românca are o siluetă de invidiat, forme perfecte de care e mândră să le arate în orice ipostază, la sala de sport, la plajă, dar şi în şedinţele foto pentru revistele internaţionale.

Mădălina Ghenea s-a iubit cu Gerard Butler. Viața amoroasă a modelului recunoscut internațional

Mădălina Ghenea a fost într-o relatie cu Gerard Butler în anul 2012. Americanul a pus ochii pe faimoasa româncă în mai 2012, după ce Mădălina și Leonardo DiCaprio s-au despărțit. Relația lor a durat aproximativ un an, iar motivele despărțirii lor nu au fost clare.

Citește și: Mădălina Ghenea, surprinsă la plajă alături de presupusul ei iubit. În ce ipostaze au fost surprinși de paparazzi

Totuși, zvonurile susțin că Gerard Butler și-ar fi dorit să încheie socotelile cu superba actriță pe motiv că nu intenționează să se așeze la casa lui, conform irishcentral.com.

Aceeași sursă informează că Mădălina Ghenea avea în plan să aibă copii cu Gerard Butler, cel pe care îl considera prima sa dragoste.

De-a lungul timpului, frumoasa româncă a ținut primele pagini ale tabloidelor cu nume importante din showbiz, bărbați care au fost vrăjiți de frumusețea sa incontestabilă. Românca s-a stabilit de ceva timp în Italia, după ce s-a despărțit de afaceristul român, Matei Stratan, alături de care are o fetiță.

Citește și: Mădălina Ghenea, fotografiată în bikini, în bucătărie. Ipostaza casnică, dar și foarte sexy, care i-a încântat pe fani

Mădălina Ghenea, în același film cu Al Pacino în "House of Gucci" Deși Mădălina Ghenea și-a început cariera ca model, ea a început să primească ulterior numeroase roluri în filme și seriale. Este, în prezent, în distribuția filmului biografic House of Gucci și joacă alături de cele mai mari nume de la Hollywood, precum Al Pacino, dar și alături de cântăreața Lady Gaga.

Cariera sa în domeniul modei a început la numai 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattinoni. A participat la prezentări de modă în toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania. Prin urmare, Mădălina se declară „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.

Ce se va întâmplă după moartea Reginei Elisabeta. Ce trebuie să facă Prințul Charles imediat după decesul mamei sale... Vin Diesel nu mai are trupul lucrat pe care îl avea odată. Ipostazele în care l-au surprins paparazzi îl fac de nerecuos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Conflictul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu continuă. Cum a ajuns fiul lor cel mare în centrul tensiunilor
Conflictul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu continuă. Cum a ajuns fiul lor cel mare în centrul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este soția lui Alex Fotea, producătorul „Insula Iubirii”. Povestea lor de dragoste a început pe platourile de filmare
Cine este soția lui Alex Fotea, producătorul „Insula Iubirii”. Povestea lor de dragoste a început pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x