Antena Căutare

Madonna a împlinit 63 de ani. Cum și-a sărbătorit diva muzicii pop aniversarea și cu cine. Noile fotografii stârnesc controverse

Madonna și-a sărbătorit de curând ziua de naștere, iar petrecerea de care a avut parte a fost una cu fast.

Madonna și-a sărbătorit de curând ziua de naștere, iar petrecerea de care a avut parte a fost una cu fast. | Profimedia

Diva muzicii pop a împlinit 63 de ani și și-a organizat o zi de naștere demnă de un star. Frumoasa blondină care arată mult mai tânără și-a dorit să își serbeze ziua de naștere alături de copiii ei și de iubitul acesteia, Ahlamalik Williams.

Madonna, petrecere cu fast la 63 de ani

El are doar 26 de ani, iar celebra artistă are 63 de ani și deși diferența dintre ei doi este una colosală, de 37 de ani, faimosul cuplu pare să se înțeleagă foarte bine.

Madonna este una dintre cele mai dezinvolte și nonconformiste celebrități și niciodată nu i-a păsat de părerea celor din jur, în special când a venit vorba de viața ei personală. Atâta timp cât ea simte că și-a găsit fericirea, diva muzicii pop nu dă atenție zvonurilor din presă.

Articolul continuă după reclamă

Madonna s-a distrat de minune alături de prietenii săi, Ahlamalik și de copiii ei în Italia, având parte de o cină ca în povești. Frumoasa blondină a postat mai multe serii de fotografii alături de invitații ei. De asemenea, frumoasa artistă a postat și un video în care a încercat să ilustreze de câtă distracție au avut parte cu toții.

Madonna a sărbătorit alături de fiul ei Rocco Ritchie, în vârstă de 21 ani, fiica sa Lourdes Leon, în vârstă de 24 ani, Estere, în vârstă de 8 ani, Stelle Ciccone, în vârstă de 8 ani și David Banda, în vârstă de 15 ani.

Citește și: Madonna, fotografii din sânul familiei, alături de copiii și de tatăl ei. „A fost un moment special”

La un moment dat, ea apare lângă iubitul ei mult mai tânăr și împreună ling aceeași înghețată. Fotografiile și video-ul postat de Madonna pe contul ei de Instagram au atras atenția fanilor, și deși mulți au felicitate-o și i-au făcut urări, vedeta a fost intens criticată pentru comportamentul ei.

“Credeam că zicea că nu mai fumează”, a scris unul dintre fani, văzând-o pe Madonna în videoclip că fuma un trabuc.

“Nu ești sexy, bunicuțo”, i-a mai scris un alt urmăritor.

“Ești goală pe dinăuntru. Ai 63 de ani dar încă tânjești după atenție”, a mai adăugat un alt urmăritor de-ai vedetei.

Cine e Ahlamalik Williams, iubitul Madonnei care e cu 37 de ani mai tânăr decât ea

Ahlamalik Williams, în vârstă de 26 ani, este un celebru dansator, care a făcut parte din echipa de dansatori ai celebrei artiste. Cei doi s-au întâlnit în 2018 și atunci au început să lucreze împreună.

În mod ciudat, relația dintre Madonna și tânărul de 26 de ani a fost confirmată de tatăl lui Ahlamalik, Drue, în anul 2019, potrivit Style Caster.

Citește și: Lourdes Leon face furori pe Instagram într-un top alb, cu bustul la vedere. Cum s-a fotografiat fiica Madonnei

“Dragostea nu are vârstă. Fiul meu își trăiește viața la maximum și sunt fericit pentru el”, a declarat pe atunci Drue Williams.

Ahlamalik este un dansator și coregraf profesionist din Sacramento, California. El e cunoscut pentru show-urile sale de la Cirque du Soleil, dar și pentru colaborarea lui cu Michael Jackson.

Madonna și-a recunoscut public relația cu iubitul ei de 26 de ani abia în martie 2021 când ea a postat pe contul ei de Instagram un video în care se săruta cu Ahlamalik.

Iubita lui David Guetta a impresionat în costum de baie. Cum a fost fotografiată Jessica Ledon... Maluma, imaginile în care a renunțat la haine. Fanii l-au criticat că s-a îngrășat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă aș putea să mă întorc…”
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu eu bine”
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x