Antena Căutare

Mario Iorgulescu, primele declarații în dosarul de omor: „Nu sunt un criminal” Ce a dezvăluit despre șoferul care a decedat

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a oferit primele declarații în procesul în care este implicat, după ce a fost acuzat de omor. Tânărul se află în prezent internat într-un spital de psihiatrie.

Mario Iorgulescu a oferit primele declarații în dosarul de omor, după cumplitul accident din 2019. Acuzații grave la adresa șoferului decedat | Facebook/ Arhivă

În primul interviu după accidentul de circulație pe care l-a provocat în 2019, Mario Iorgulescu, în vârstă de 27 de ani, a declarat că regretă cele întâmplate și a prezentat condoleanțele sale familiei tânărului care a murit în urma tragediei. Cu toate acestea, Mario a ținut să sublinieze că nu el ar fi „singurul vinovat” pentru cumplitul accident.

Mario Iorgulescu, primele declarații în procesul de omor în care este implicat

Mario Iorgulescu a fost la rândul său rănit grav în urma impactului puternic și s-a aflat în comă, recuperându-se la o clinică privată din străinătate. În prezent, Mario se află tot în Italia, vorbind pentru prima dată despre tragicul eveniment.

Citește și: Mario Iorgulescu are sechele neurologice după accident. Tatăl său, Gino Iorgulescu, a mers în fața instanței: "Nu poate vorbi!"

Articolul continuă după reclamă

„Până acum nu am avut niciun cuvânt de spus și mi-am luat 3 ani cu executare pentru ceva ce nu am făcut. Dacă tac, profită ziarele și televiziunile și scriu ce vor și fac ce vor din mine. M-au făcut să par ultimul criminal, cap de mafie și ultimul drogat și așa mai departe.

Eu nu sunt un criminal, am făcut o greșeală și vreau să profit de acest moment să îmi cer iertare față de toată lumea, mai ales față de familia care a rămas fără un membru din cauza mea. Le transmit sincere condoleanțe”, și-a început el mesajul.

Mario Iorgulescu, acuzații grave. Ce spune despre șoferul care a decedat în urma accidentului

Mario Iorgulescu a explicat însă că este dezamăgit de justiția din România, considerând că nu merită 20 de ani de închisoare și că are de gând să renunțe chiar la cetățenia română. Tânărul a lansat o acuzație gravă, susținând că și soferul decedat ar fi fost depistat că a consumat substanțe interizise în momentul accidentului.

„Doamna judecătoare, dacă dumneavoastră și cei care urmăresc acest caz cred că eu merit 20 de ani de închisoare, e clar că lucrurile în România stau mai rău decât crede lumea. (..) Sunt dezamăgit de conducerea țării, de legislația țării, care nu există, procurori și judecători care nu își fac treaba...

În cazul accidentului meu ar trebui să se dea culpă comună, știți de ce? Pentru că și decedatul a consumat cocaină și era într-o stare în care nu îi permitea legea să se urce la volan, pot să spun că am avut ghinion amândoi, el puțin mai mult decât mine.

Și eu la rândul meu am suferit leziuni extrem de grave, având 7 coaste rupte, ambii plămâni perforați și intestinele rupte. Am stat în comă 3 săptămâni și după ce am ieșit din comă am plâns un an jumate, fără exagerare, în fiecare zi, în hohote, pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu aveți idee cât de mult regret incidentul și aș face orice să dau timpul înapoi, dar, din păcate nu se poate”, a mai spus Mario.

Citește și: Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală. Tatăl lui Dani Viscol, mort în accident, a răbufnit: "E bine mersi în Italia! Vor să mușamalizeze!"

Mario Iorgulescu este în prezent internat la o clinică de psihiatrie

Fiul lui Gino Iorgulescu a pus totul pe seama unor „probleme la cap” pe care le are. Acesta a explicat că este internat într-o clinică de psihiatrie, unde suferă la fel de mult, chiar dacă nu este la închisoare, a mai explicat el.

„Sunt tânăr, am niște probleme la cap, din păcate, care au fost descoperite târziu, că poate dacă le descopeream mai devreme, evitam acest incident. Nu mă prezint la proces, pentru că am nevoie de atenție medicală. Am probleme cu o leziune pe lobul frontal al creierului. Poate că mesajul ăsta dă dovada că sunt coerent da, poate, dar am momente rare în care sunt capabil să fiu “normal”.

În rest sunt nervos, debusolat, nu pot să mă concentrez, sunt agresiv și multe altele, să nu credeți că dacă nu sunt la închisoare îmi este bine. Sunt într-o clinică de psihiatrie într-o cameră la fel de mare cât acelea din închisoare.

În rest, nu am viață socială, nu mai știu cum e să faci sex. Nu mai știu cum e să ai prieteni, nu mai știu cum e să fii lângă familie, am uitat cum e să plângi, nu mai știu cum e să iubești, și vă rog să mă credeți pe cuvânt când vă spun că îmi este foarte greu. (..)

Nu vă este rușine când alții scapă cu doi ani cu suspendare pentru aceeași faptă sau chiar mai puțin, mie să îmi cereți 20 de ani?”, a mai spus Mario Iorgulescu, potrivit Spynews.ro.

Mario Iorgulescu: „Preferam să fiu la închisoare”

Tânărul a mai dezvăluit că este certat cu părinții săi, iar cu tatăl său nu a mai vorbit de luni bune. Mario a făcut și o promisiune familiei tânărului ucis, Dani Vicol, tatăl a doi copii, explicând că va avea grijă de aceștia.

Mario Iorgulescu a susținut că prefera să își ispășească pedeapsa, decât să se afle internat la psihiatrie, însă ar prefera să fie închis în Italia, nu în țara noastră.

„Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea.Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta. (..)

Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna. Preferam să fiu la închisoare, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos”, a mai spus el, citat de Fanatik.

Mario Iorgulescu, terapie cu electroșocuri la clinica din Italia

„Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația. Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni”, a mai spus Mario Iorgulescu, pentru sursa anterior menționată.

Cum arăta Marcela Fota înainte de intevențiile estetice. Cât de schimbată era artista înainte... Emily Ratajkowski, surprinsă în compania unui bărbat controversat de la Hollywood. Cine o consolează după divorț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x