Antena Căutare

Mesajul emoționant al lui Mihai Petre pentru soția sa, chiar de ziua ei. Elwira Petre a împlinit 40 ani

Elwira Petre, soția lui Mihai Petre și fost concurentă Asia Express, și-a serbat ziua de naștere în urmă cu puțin timp, împlinind frumoasa vârstă de 40 ani. Mihai Petre i-a transmis un mesaj special.

Elvira Petre, soția lui Mihai Petre și fost concurentă Asia Express, și-a serbat ziua de naștere în urmă cu puțin timp, împlinind frumoasa vârstă de 40 ani. Mihai Petre i-a transmis un mesaj special. | Antena 1

De ziua ei, Elwira Petre a fost răsfățată de soțul ei, aflându-se în vacanță la munte, alături de fetițele lor. Celebrul dansator a ținut să îi transmită și un mesaj special celei cu care își împarte viața. Mihai a adăugat și o serie de fotografii cu soția sa și fiicele lor. Unele dintre poze erau chiar de la Finala Asia Express sezonul 4, unde au fost câștigători.

Mesajul emoționant al lui Mihai Petre pentru Elvira, de ziua ei

La descrierea postării cu 8 fotografii memorabile, Mihai Petre a adăugat un mesaj emoționant:

“Pe 30 Decembrie te-ai născut, si tot intr-o zi de 30 Decembrie ai spus ca vei merge împreuna cu mine, atunci când te-am întrebat 💍. Jumătate din întregul meu drum de pana acum l-am parcurs alături de tine, iar tot ce îmi doresc este sa fii sănătoasă și sa mergem in continuare, mult și bine pana atunci când, încă îmi doresc, egoist sau nu, sa ajung măcar cu o zi înaintea ta.

Articolul continuă după reclamă

Si atunci, ca si acum, voi ști ca am avut cel mai frumos drum posibil, cu toate anotimpurile, si am fost si print, si cerșetor, iremediabil îndrăgostit. Și mai știu ca pana la urma, in toți și in toate, întotdeauna este vorba despre dragoste. Îți multumesc pentru ea ❤️, si pentru ele 👨‍👩‍👧‍👧. La mulți ani, @elwirapetreofficial !”

Citește și: Elwira și Mihai Petre, dans superb la concertul extraordinar de Crăciun al lui Ștefan Bănică. Ce au povestit despre sărbători

Fanii celebrului cuplu de dansatori au felicitate-o pe Elvira de ziua ei, făcându-i urări călduroase în secțiunea de comentarii. Printre prietenii virtuali care i-au transmis urări s-a numărat și Dana Rogoz, Zarug, Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, Emi și mulți alții.

Elwira a adăugat și ea o fotografie pe Instagram, cu un pahar de vin în mână, spunând în descrierea pozei că numărul 40 îi va aduce noroc.

Cum arată familia Elwirei Petre

Elwira Petre a avut parte de clipe de neuitat alături de întreaga ei familie din Polonia. Dansatoarea originară din Polonia și-a petrecut sărbătorile alături de soțul și fetele ei, dar și de rudele din Polonia.

Citește și: Ariana, fiica cea mică a lui Mihai Petre și Elwirei, și-a văzut pentru prima oară străbunică. Cum a reacționat femeia

Elwira Petre s-a fotografiat alături de familia sa din Polonia, în Mielno. În imaginile publicate pe Internet de Elwira Petre apare întrega familie Duda.

„Superb! Sunteți o familie de poveste”, „O familie extrem de frumoasă și de prețioasă!”, „Sunteți minunați, toți!”, „Numeroasă familie! Fiți fericiți!”, „O minunăție de familie”, au scris fanii în comentarii.

Cristina Spătar, imagine rară alături de sora ei. Cum arată Narcisa și cât de mult seamănă cele două... Ipostaza în care s-a filmat Anamaria Prodan pentru a pune capăt reacțiilor de hate. “Pot să mă prezint așa la piscină, h...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat | FOTO
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x