Antena Căutare

Mirela Vaida, în costum de baie, în vacanță. Cum s-a lăsat fotografiată îndrăgita prezentatoare

Mirela Vaida a plecat într-o binemeritată vacanță alături de familie și recent a publicat o imagine care a atras atenția fanilor.

Mirela Vaida i-a învântat pe fani cu fotografii din vacanță | Antena 1 & Instagram

Mirela Vaida își ține fanii la curent în ceea ce privește activitățile din vacanță. recent, vedeta s-a lăsat fotografiată în costum de baie, în timp ce se afla alături de mezinul său. „Pregatiti pentru o noua zi de joaca!”, a scris Mirela Vaida în dreptul fotografiei în care apare zâmbind lângă fiul său.

Peste 11 mii de fani au apreciat imaginea cu Mirela Vaida în costum de baie, zâmbind alături de fiul său cel mic.

„Cel mai frumos copil cu cea mai frumoasă mămică”, „Superbi”, „Frumușica”, „Aveți o familie foarte frumoasă”, sunt câteva dintre comentariile scrise de fani în dreptul fotografiei pe care Mirela Vaida a publicat-o pe contul său de Instagram.

Prezentatoarea de la Acces Direct se mândrește cu trei copii. Deși are un program foarte încărcat la muncă, Mirela Vaida nu uită niciodată să petreacă momente de neuitat alături de micuții ei, cei care îi bucură sufletul și îi aduc zâmbetul pe buze.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Motivul pentru care Mirela Vaida nu își mai poartă părul coafat la TV. Ce le-a transmis prezentatoarea fanilor ei

"Avem un program foarte organizat. Ei dimineața merg la grădiniță, ei după-amiaza sunt acasă eu sunt la serviciu, ne întâlnim seara, povestim tot ce s-a întâmplat în timpul zilei, pregătim hăinițele, mâncăm împreună, iar zilele pe care le mai avem libere le petrecem gătind împreună", a povestit Mirela Vaida în platoul Observator.

Citește și: Cum arăta Mirela Vaida Boureanu în tinerețe. Cu cine seamănă prezentatoarea emisiunii Acces Direct

Cum a început cariera Mirelei Vaida

Născută în data de 16 martie 1982 la Târgu Frumos, vedeta are în prezent vârsta de 39 de ani. Mirela a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, s-a specializat apoi cu un Master în Dreptul Comunității Europene în cadrul Facultății de Drept a Universității București, un an mai târziu, aceasta a mai făcut un master, de data aceasta în Comunicare și Relații publice, din cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. De asemenea, prezentatoarea este iubitoare a muzicii și a participat și la Eurovision. În 2021 Mirela Vaida a fost concurentă la Te cunosc de undeva!

Mirela Vaida a povestit în urmă cu câțiva ani că a apărut prima dată pe micile ecrane pe vremea când era la liceu.

"Prima-prima apariţie la TV a fost în clasa a IX-a, la un post local din Iaşi, când trebuia să cânt live o melodie. Îmi amintesc şi acum că s-a dat stop de câteva ori, din cauza faptului că nu mă puteam aduna de emoţie. Prima apariţie ca moderator TV a fost în toamna lui 2004 şi a fost alături de Cosmin Seleşi, la cârma unui matinal. Acolo am înţeles ce înseamnă live-ul, dar şi multe alte lucruri ce s-au dovedit a-mi fi extrem de utile mai târziu", a declarat Mirela Vaida.

Ellen Page, imagini cu trupul plin cu mușchi, după ce a ales să devină bărbat. Și-a schimbat numele în Elliot... Kate Middleton nu-l lăsa pe Prințul George să facă un lucru bizar, pe care toți copiii îl fac instinctiv. Despre ce este...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x