Antena Căutare

Mitică Popescu este condus astăzi pe ultimul drum. Obiectul îndrăgit cu care marele actor va fi înmormântat

Apropiații au avut astăzi ocazia să își ia rămas bun de la marele actor al teatrului românesc. Află din rândurile de mai jos care e obiectul reprezentantiv pentru Mitică Popescu, care îl va însoți și în mormânt.

Mitică Popescu este condus astăzi pe ultimul drum. Obiectul îndrăgit cu care marele actor va fi înmormântat | Hepta

Mitică Popescu s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, pe data de 3 ianuarie 2023, la Spitalul Elias din București, potrivit româniatv.net. Astăzi, marele actor este condus pe ultimul drum și este înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, potrivit Spynews.

Citește și: Mitică Popescu a lăsat un gol imens în sufletul celor care l-au cunoscut. Ce mesaj a scris Ștefan Bănică Junior în memoria lui

Cu ce obiect va fi înmormântat regretul actor Mitică Popescu

La ora 15:00 are loc înmormântarea lui Mitică Popescu, potrivit acelorași surse citate. Sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului actor a fost depus, joi, în foaierul Teatrului Mic, acolo unde prietenii, apropiații, dar și persoane de rând au avut ocazia să își ia rămas bun și să îi aducă un ultim omagiu.

Articolul continuă după reclamă

Însă, un mic detaliu a putut fi observat în sicriul lui Mitică Popescu. În locul unde se va odihni veșnic marele actor, oamenii au putut observa o pălărie neagră, accesoriul îndrăgit de Mitică Popescu și pe care îl purta adesea, potrivit româniatv.net. Se pare că regretatul actor va fi înmormântat cu această piesă vestimentară.

Citește și: Victor Rebengiuc, mesaj emoționant după moartea lui Mitică Popescu. Acesta a jucat cu regretatul actor în filmul „Moromeții”

„Voi continua să fac asta atâta timp cât voi putea”

Mitică Popescu se afla internat la Spitalul Elias din Capitală încă de la sfârşitul lunii decembrie, potrivit acelorași surse menționate, care au citat reprezentanții Spitalului. Se pare că starea acestuia s-ar fi agravat în data de 30 decembrie.

Actorul era foarte activ și avea un program destul de încărcat. Pe lângă meseria de actor și prezentator TV, acesta avea și o viață socială destul de activă:

„La televiziunea publică merg în fiecare săptămână, pentru emisiunea mea preferată. Nu consider deloc dificil ceea ce fac. Aștept să se facă filmările pe teren și merg să facem înregistrările necesare. Voi continua să fac asta atâta timp cât voi putea sau atâta timp cât producătorul emisiunii va continua să-mi dea credit!”, a declarat Mitică Popescu, citat de sursa menționată mai sus.

Citește și: Cel mai mare regret pe care Mitică Popescu l-a luat în mormânt! Cuvintele pe care le-a spus acum mulți ani: „Înseamnă sacrificii”

Mesajul pe care Feli Donose l-a distribuit online, după ce s-a despărțit de tatăl fiicei sale: „Mi-aș dori ca toate feme... Pepe și-a surprins cei trei copii într-un filmuleț emoționant, pe care l-a postat imediat. Cum l-au impresionat pe tatăl...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x