Antena Căutare

Motivul pentru care fiul lui Romică Țociu, Cătălin Țociu, și familia lui s-au mutat din casa actorului. Ce a spus comediantul

Romică Țociu a vorbit despre motivul pentru care fiul său, Cătălin Țociu, și familia lui s-au mutat din casa actorului. Fostul concurent de la America Express are o relație specială cu băiatul lui.

Romică Țociu a dus întotdeauna o viață discretă, preferând să își țină familia departe de luminile reflectoarelor și de ochii curioșilor. Cei mai mulți fani ai actorului au aflat că acesta are un băiat odată cu participarea la America Express.

Cătălin Țociu s-a făcut remarcat în cadrul celui mai dur reality show din România prin ambiție și iubirea față de tatăl său. Pe parcursul traseului, tânărul a avut mereu grijă ca Romică Țociu să nu fie supus unui efort fizic prea mare.

De asemenea, relația specială de tată - fiu dintre cei doi au copleșit inimile telespectatorilor. Pe departe, Romică și băiatul său, Cătălin Țociu, au format una dintre cele mai îndrăgite și apreciate echipe de pe Drumul Soarelui.

Deși debutul său pe micile ecrane ale publicului a fost spectaculos, fiul actorului a decis să nu ofere prea multă atenție celebrității și s-a concentrat asupra lucrurilor importante din viața lui, rămânând destul de rezervat.

Citește și: Semifinala America Express, 18 decembrie 2023. Ce meserie are Cătălin Țociu. La ce strategie a apelat la proba cu torturi

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că tânărul este un familist convins. Acesta petrece ori de câte ori are ocazia momente de calitate alături de soția și cei doi copii ai săi, dar și de părinții lui.

Până de curând, Cătălin Țociu și familia lui locuiau în casa lui Romică Țociu. Comediantul a declarat că băiatul său a hotărât să se mute din proprietatea părintească într-un alt cartier dintr-un motiv neașteptat.

De ce Cătălin Țociu au decis să se mute din casa tatălui său. Lui Romică Țociu îi este foarte greu să nu își mai vadă nepoții în fiecare dimineață

Actorul a povestit la Xtra Night Show despre faptul că fiul său a decis să se mute din casă. Cătălin Țociu a preferat să își cumpere un apartament într-o zona cu mai multe facilități pentru cei mici, în mod special cu mai multe parcuri.

„Nu există parcuri foarte mișto pentru cei mici. S-a hotărât să își ia un apartament într-un residence, unde au piscină”, a mărturisit Romică Țociu, la Antena Stars.

„Într-o perioadă, Cătălin mă aștepta cu masa, acum s-a mutat. Au plecat de lângă noi, s-au mutat într-un alt cartier. Am băgat o grămadă de bani în acea acasă și după... Cred că nu mai voiau să fie controlați, era Nicoleta acolo toată ziua. Noi nu controlăm pe nimeni, nici pe noi nu ne mai controlăm”, a mai adăugat actorul.

Citește și: America Express, 13 decembrie 2023. Romică Țociu a cedat și nu și-a mai putut stăpâni nervii. Ce au surprins camerele de filmat

De altfel, Romică Țociu nu le simte lipsa nepoților săi deoarece îi vede în fiecare zi. Cătălin Țociu își duce micuții la o grădiniță din apropierea casei în care locuiesc acum părinții lui.

„Cei mici trec în fiecare dimineața pe la noi, grădinița a rămas lângă noi. Dimineața trec îi pupăm, la patru când îi ia, trec iar să îi pupăm și pleacă acasă.”, a mai declarat comediantul, conform sursei citate.

Care e numele real al lui Virgil Ianțu: „Ștefan Bănică mi-a dat porecla”. De ce nu își folosește adevăratul nume de fami... De ce Carmen Brumă refuză să se afișeze sau să vorbească despre Mircea Badea. Formează un cuplu de peste 25 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andreea Popescu a dezvăluit de ce se simte în energie masculină: ”Bărbații merg la manichiură și la pensat”
Andreea Popescu a dezvăluit de ce se simte în energie masculină: ”Bărbații merg la manichiură și la pensat”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Claudia Pătrășcanu, la poarta casei lui Gabi Bădălău: „Vreau să-mi iau copilul în brațe”. Ce spune afaceristul
Claudia Pătrășcanu, la poarta casei lui Gabi Bădălău: „Vreau să-mi iau copilul în brațe”. Ce spune...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x