Antena Căutare

Nico suferă de o afecțiune de care nimeni nu știa. Artista se teme de complicații: „Eu și surorile mele avem aceeași chestie”

Nico a vorbit deschis depsre o suferință prin care trece de foarte mulți ani de zile.

Nico a povestit la tv despre o boală pe care această o ține sub control fără probleme, dar despre care nimeni nu a știut până acum. Iată că artista a mers la un control specializat pentru a vedea dacă totul este conform planului medical, iar declarațiile sale au explicat tot.

Nico, despre boala ereditară de care suferă, dar care nu-i creează niciun fel de probleme

Cântăreața Nico este foarte iubită de publicul din România, însă fanii nu știu faptul că ea ar suferi de o boală moștenită din familie, de care trebuie să aibă grijă continuu. Iată că, vedeta a povestit la tv despre afecțiunea pe care aceasta o are și cum îi face față.

Citește și: Fiica lui Nico și-a serbat ziua de naștere. Ipostaza sexy în care s-a fotografiat Alexandra Matei, cu ocazia aniversării sale

„Am fost să-mi verific picioarele, pentru că eu în fiecare an îmi fac control, de tromboză. Mi-e frică de tromboză, de alte chestii care pot apărea. Am insuficiență venoasă. Și eu și surorile mele avem aceleași lucruri. Nu pot să-ți dau multe amânunte. Circulația perfierică este un pic ”stricată”. Și eu și surorile mele avem, sunt foarte bine.

Este inestetic, dureri nu am. Sunt vasele superficiale, se văd. Dureri nu am deloc, dar este inestetic. Sunt vasele superficiale ieșite un pic, se văd. Nu varice, sunt vase superficiale, eu am doar vasele rosii care ies la suprafață, se văd prin piele. E inestetic atât, este o boală moștenită, trebuie cotnrolate. Ciorapii compresivi mă ajută, dar pe căldura asta e foarte greu. Și mai iau și medicament”, au fost declarațiile artistei Nico.

Vedeta a explicat că nu îi creează deloc dureri și o poate ține sub control, însă arată inestetic.

Cum arată fiica artistei Nico cu care a făcut echipă la Asia Express

Nico și fiica sa, Alexandra Matei, au dat tot ce au avut mai bun și s-au ambiționat să facă față cu bine oricărei misiuni, oricât de grea. Totuși, aventura lor la „Asia Express” sezonul 3 s-a terminat în ediția a șaptea, atunci când ancora a fost roșie, la finalul cursei pentru ultima șansă.

Citește și: Nico și Luminița Anghel au lansat piesa Prietene: Scena ne-a adus împreună foarte des, iar acum am hotărât să avem și o melodie!

Iată că, Nico are o fiică superbă, cu care se mândrește cu fiecare ocazie.

Alexandra a mers la plajă de unde s-a fotografiat în ținute care i-au pus în evidență silueta perfectă pe care o deține.

Nico a dezvăluit că fiica sa ar fi avut șanse mai mari să câștige dacă ar fi făcut echipă cu altcineva „mai în formă” și că a trecut prin experiențe grele în „Asia Express”.

„Eu acum văzând emisiunea mi-am dat seama că nu trebuie să fii foarte afectat. Ea nu era. Eu nu m-am putut stăpâni. Nu suport mizeria, nu suport mirosurile. Eu sunt o fire foarte sensibilă. Și ea este, dar ea este mai luptătoare. Se făcuseră trei-patru zile de când noi nu ne spălasem absolut deloc. Am avut șervețele umede la noi. Nu am mâncat deloc aproape trei zile”, a spus Nico, la „Răi da' buni" de la Antena Stars.

Prințesa Diana își dorea să se mute cu fiii ei în California. Care e motivul pentru care nu a reușit să își ducă planul ... Cristina Șchiopu, fosta concurentă de la iUmor, și-a pus formele în evidență cu o rochie mulată. Cum arată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x