Antena Căutare

Ozana Barabancea, Crina Matei şi Lia Bugnar au defilat pe bulevardele din Capitală. Cum au apărut vedetele în fața tuturor

Vremuri bune se anunţă pentru industria fashion din România. Tinerii designeri încearcă să reîmprospăteze moda românescă prin idei îndrăzneţe, dar şi prin multă culoare. Asta au încercat să aducă şi în cele mai noi colecţii, prezentate chiar în inima Bucureştiului: să arate că a fi diferit nu e deloc un lucru rău.

Designerii îşi fac astfel loc pe o piaţă care în România valora anul trecut peste 18 miliarde de lei.

Bulevardul Unirii din inima Capitalei a devenit pentru câteva ore podium pentru prezentare de modă. Evenimentul a adus în acelaşi loc tineri designeri români care şi-au prezentat creaţiile pentru următorul sezon.

"Aceasta este poate una dintre cea mai interesantă iniţiativă de susţinere a tinerilor designeri Şi este foarte important pentru că majoritatea nu mai au unde să se manifeste. Foarte puţini aveau showroom-uri şi au putut să le şi intreţină. În momentul astă este totul foarte fragil, şu eu chiar cred în moda românească", spune Alin Gălăţescu- critic de modă.

Raluca Lupulescu este unul dintre creatorii care au propus la eveniment ţinute ce explodează de culoare şi creativitate.

"Pe mine mă inspiră natura dar şi oamenii. Îmi plac hainele sofisticte şi deasupra tuturor acestor lucruri să fie unicat. Mă ţin tare să continui conceptul şi să rămână unicat", spune Raluca Lupulescu-designer.

"Sunt foarte frumoşi. Designerii tineri chiar aduc ceva nou în moda românească şi mi se pare că sunt în creştere continuă", spune Ileana Popa- producător.

Curajul a fost cuvântul care a dominat seara. Printre modelele care au defilat au fost femei de succes ca Ozana Barabancea, Crina Matei şi Lia Bugnar.

Soția Președintelui Emmanuel Macron, Lady Brigitte Macron, arată mai bine ca oricând. Ea a strălucit într-o ținută albas... Adelina Pestrițu, mesajul pe care toată lumea îl aștepta. Anunț despre al doilea copil...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Călin Goia, solistul trupei Voltaj. El și Andreea au împreună trei copii
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Călin Goia, solistul trupei Voltaj. El și Andreea au împreună trei copii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât de mare și frumoasă s-a făcut fiica Denisei Nechifor și a lui Adrian Cristea. Rania este o domnișoară în toată regula
Cât de mare și frumoasă s-a făcut fiica Denisei Nechifor și a lui Adrian Cristea. Rania este o domnișoară în...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Câștigătorul celui mai mare premiu din istoria 6/49 nu pleacă acasă cu toți banii. Cât îi rămâne după impozitarea celor 53 de milioane
Câștigătorul celui mai mare premiu din istoria 6/49 nu pleacă acasă cu toți banii. Cât îi rămâne după... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte acum
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte... Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x