Antena Căutare

Prințul George a împlinit 9 ani! Fiul ducilor de Cambridge seamănă din ce în ce mai tare cu tatăl său. Noua fotografie aniversară

Ducii de Cambridge au publicat o nouă imagine cu Prințul George, cu ocazia aniversării sale, realizată chiar de Kate Midleton.

Prinţul George este al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, după tatăl său, William, şi bunicul său, Charles. | Hepta

A devenit deja o tradiţie pentru Ducele şi Ducesa de Cambridge să marcheze ziua de naştere a copiilor lor cu un portret regal. Prinţul George, care împlineşte 9 ani pe 22 iulie, apare zâmbitor în noua imagine publicată pe reţelele de socializare, potrivit News.ro.

Prințul George a împlinit 9 ani. Asemănarea izbitoare între acesta și tatăl său

Prinţul George, care împlineşte 9 ani vineri, 22 iulie, apare zâmbitor în portretul publicat de Palatul Kensington. Poza a fost realizată de mama sa, în timpul unei vacanțe cu familia, în Marea Britanie, la începutul acestei luni și a fost postată cu câteva ore înainte de aniversarea acestuia.

„George împlinește 9 ani” scrie în descrierea imaginii în care primul născut al Ducilor de Cambridge râde cu zâmbeul până la urechi. Acesta poartă un tricou polo, de culoarea bleu, deschiat la primii doi nasturi și pare că se bucură din plin de vacanță.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Toți vorbesc de mutrițele Prințului Louis, dar nici George nu s-a lăsat mai prejos la Jubileul Reginei.În ce ipostaze a fost pozat

Cu toate acestea, fanii familiei regale nu au putut să nu observe asemănarea izbitoare dintre Prințul George și tatăl său. Cu ocazia zilei tatălui, sărbătorită lună trecută în Mare Britanie, cuplul regal a postat o imagine cu întreaga familie în care Prințul Williiam afișează același zâmbet.

Ducesa de Cambridge, care este pasionată de fotografie, publică în mod regulat fotografii cu copiii ei, făcute chiar de ea, pentru a marca zilele importante din viața ei. La începutul acestui an, Kate și William au împărtășit publicului o fotografie cu fiul lor cel mic, prințul Louis, de pe aceeași plajă din Norfolk și nu mai târziu de luna trecută, cu Prințesa Charlote care și-a sărbătorit ziua de naștere.

Pințul George și-a făcut debutul la Wimbledon

Fiul Prințului William și a lui Kate Middleton, deși are o vârstă fragedă, știe că într-o zi va fi rege. Cel mai de preț dar pe care l-a primit de ziua lui, la împlinirea vârstei de 7 ani. Vestea că va deveni rege într-o zi l-ar putea copleși pe micuț.

Robert Lacey, autorul “Battle of Brothers”, a declarat: „William nu a dezvăluit încă cum și când anume i-a dat vestea cea mare fiului său. Poate într-o zi George ne va spune singur povestea. Dar în preajma zilei de naștere, când a împlinit 7 ani, în vara anului 2020, se presupune că părinții Prințului George au intrat în detalii, spunându-i micuțului de viitoarele „servicii și îndatoriri” pe care le va avea”.

Citește și: Kate Middleton nu-l lăsa pe Prințul George să facă un lucru bizar, pe care toți copiii îl fac instinctiv. Despre ce este vorba

Deși părinții Ducii de Cambridge au declarat în mai multe rânduri că încearcă să le ofere copiilor lor o viață cât de poate de normală, ei au deja unele îndatoriri și obligații, ca parte din familia regală.

Prințul George a avut un început de vară plin, făcându-și debutul la Wimbledon, pentru a urmări finala masculină alături de părinții săi. George a stat chiar în primul rând în Loja Regală de la Terenul Central.

Micuțul a fost aranjat la patru ace, îmbrăcat într-un costum belumarin și cravată și chiar a ținut râvnitul trofeu, înainte ca părinții lui să îl înmâneze câștigătorului, Novak Djokovic.

Nepotul lui Ricky Martin își retrage toate acuzațiile potrivit cărora artistul l-ar fi abuzat. Cazul a fost închis... Gabriela Cristea, despre cea mai recentă intervenție estetică: "Dacă mă întrebați dacă doare, nu prea". Ce și-...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au descoperit în locuință
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x