Antena Căutare

Puțini știu cum arăta, de fapt, Mădălina Ghenea în adolescență. A publicat imaginea pe rețelele sociale: „Copil fericit”

Mădălina Ghenea este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase femei din lume, însă puțini fani știu, de fapt, cum arăta ea în adolescență.

Puțini știu cum arăta, de fapt, Mădălina Ghenea în adolescență. A publicat imaginea pe rețelele sociale | Shutterstock

Actrița s-a stabilit în Italia, alături de fetița ei Charlotte și, deși este o mămică singură, are o agendă încărcată, fiind unul dintre cele mai apreciate modele la nivel internațional.

Totodată, și-a găsit pasiunea și în actorie, apărând în filme importante. De exemplu, șatena a interpretat-o pe nimeni alta decât Sophia Loren în House of Gucci (2021).

Citește și: Mădălina Ghenea, dans lasciv în cinstea Sophiei Loren. Românca și-a dat treptat hainele jos într-un videoclip senzual

Cum arăta Mădălina Ghenea în adolescență. Imaginea postată pe rețelele sociale

Articolul continuă după reclamă

Mădălina Ghenea, în vârstă de 35 de ani, face furori oriunde apare la evenimente sau în mediul online. Fosta iubită a afaceristului Matei Stratan, cu care are și o fetiță, este considerată una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume.

Totuși, puțini fani știu cum arăta celebra actriță când era mai mică. Ea a postat pe InstaStory o fotografie de acum mulți ani. În fotografie, se vede cum Mădălina Ghenea era doar o puștoaică ambițioasă, care credea în visul ei.

Și în adolescență, ea era la fel de frumoasă, afișând un zâmbet larg, semn că era și pe atunci un om împlinit. Aproape că nu se vede nicio diferență: avea părul închis la culoare, slăbuță, cu formele de invidiat de acum. „Copil fericit”, a scris ea.

Mădălina Ghenea este acum o mămică în toată regula, dar a rămas neschimbată, de parcă trecerea timpului nu și-a spus încă cuvântul.

Citește și: Mădălina Ghenea a apărut la Săptămâna Modei de la Milano 2022, într-o pereche de colanți scurți. Cum au reacționat fanii

Mădălina Ghenea și Matei Stratan au format, pentru o scurtă perioadă, un cuplu. Actrița a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă în anul 2017, primind numele Charlotte. Părinții micuței au decis să se despartă și să meargă pe drumuri separate, urmând ca cele două, mamă și fiică, să se stabilească în Italia.

Șatena nu ezită să-și arate fetița în mediul online și, de multe ori, au apărut împreună pe rețelele sociale. Ea a povestit, la un moment dat, cum se descurcă ca mamă singură: „Plătesc singură chiria la Milano, nu plăteşte nimeni pentru mine. Charlotte primeşte 1.500 de euro pe lună de la tatăl ei”, a declarat Mădălina Ghenea, în secțiunea Insta Story.

Citește și: Mădălina Ghenea s-a pozat în intimitatea locuinței doar în lenjerie intimă, cu bustul generos în prim-plan. Cum arată actrița

Fostul partener al Mădălinei Ghenea are o nouă iubită. Cine i-a furat inima afaceristului

Matei Stratan și Ileana Lazariuc sunt împreună de un an, însă de abia acum și-au oficializat relația de iubire. De când a divorțat de fiul lui Ion Țiriac, acum mai bine de cinci ani, bruneta și-a găsit fericirea în brațele fostului iubit al Mădălinei Ghenea.

Citește și: Ion Ion Țiriac, planuri noi de nuntă cu o mare sportivă, mai tânără cu 13 ani decât el

Ea și Ion Ion Țiriac s-au despărțit după 17 ani de relație. Conform Cancan, cei doi amorezi au fost surprinși într-un local din București, alături de alte cupluri cunoscute. Nu s-au mai ferit, așa că s-au decis să apară, oficial, împreună.

Kim Kardashian și-a sărbătorit ziua de naștere. Cu ce ținută a ales să se afișeze vedeta de peste ocean la cei 42 de ani... Bibi s-a pozat cu noul ei iubit, în cele mai romantice ipostaze, la mare. Cât de bine le stă împreună...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi îndrăgostiți
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că eram susținută”
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x