Antena Căutare

Unde a plecat Cristina Cioran la două săptămâni după ce a născut prematur. Imaginea pentru care fanii au criticat-o

Cristina Cioran a fost criticată de fanii săi după ce a decis să plece într-o scurtă escapadă. Actrița a născut prematur în urmă cu două săptămâni, iar fetița sa încă se află sub supravegherea medicilor.

Actrița a născut prematur în urmă cu două săptămâni, iar fetița sa încă se află sub supravegherea medicilor. | Instagram

Cristina Cioran a devenit prospătă mămică. Deși ar fi tebuit să trăiască cele mai frumoase momente din viața ei, actrița trece printr-o serie de evenimente nefericită. Aceasta a fost nevoită să nască prematur, fapt pentru care micuța sa se află internată în spital de aproape două săptămâni.

Vedeta a fost externată în urmă cu o săptămână, iar pentru a-și alina dorul de fetița sa, pe care are voie să o vizieze de două ori pe săptămână, a decis să plece într-o escapadă la Constanța, acolo un și-a vizitat și mama. Se pare că decizia acesteia i-a luat prin surprindere pe internauți și a generat o mulțime de discuții aprinse.

Cum s-a fotografiat Cristina Cioran alături de mama ei

De curând, blondina a publicat pe contul să de Instagram o fotografie alături de cea mai importantă femeie din viața sa, mama ei. Aceasta a atras imediat atenția fanilor și i-a adus o mulțime de critici.

Articolul continuă după reclamă

După cele întâmplate în ultima perioadă, Cristina Cioran s-a refuziat în brațele mamei sale, însă pare că urmăritorii săi nu au fost de acord cu faptul că ea este la mare, iar fiica sa încă este în spital.

Citește și: Cristina Cioran a împlinit 44 ani. Mesajul emoționant pe care l-a transmis proaspăta mămică fanilor

Chiar dacă unii dintre prietenii virtuali și-au exprimat nemulțumirea pentru gestul său, alți fani au ținut neapărat să o felicite pentru caracterul său puternic, dar și pentru că a transmis un mesaj emoționant prin descrierea fotografiei.

"Azi o prezint pe mama! Ea este Cornelia, mama mea, care este alături de mine și de sora mea și la bine și la greu! Este bunica fericită a Emei și a lui Anthony și a lui Noel. Thank you, mom! ❤️❤️❤️❤️❤️ te iubim!", a scris ea.

"Cum sa pleci la mare?", "E foarte frumos că îți celebrezi mama, dar mie ca mamă mi se pare foarte ciudat ca tu să pleci la mare și fetita ta în incubator." sau "Să vă trăiască mama și multă sănătate alături de cei dragi!👏👏👏🌺🌿🌺🌿🌺😘😘😘", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Ce spune Cristina Cioran despre plecarea sa la mare

Actrița nu a lăsat lucrurile așa și s-a decis să lămurească situația prin câteva InstaStory-uri.

"Ema e bine, se dezvoltă bine, respiră singură, e pe drumul cel bun. Face în fiecare zi un pas important pentru ea. E foarte greu de înțeles și de acceptat, vă rog și pe voi să înțelegeți că asta e situația, nu e nimeni de de blamat, dar COVID-ul asta, care ne-a dat peste cap! Vă pup, vă iubesc și vă mulțumesc!", a spus ea, vizibil afectată de situație și emoționată.

Citește și: Cristina Cioran, mesaj emoționant la scurt timp după ce a născut prematur. Cum s-a fotografiat proaspăta mămică

”Simt nevoia să dau niște explicații. Am fost o zi la mama, eu sunt din Constanța și am fost o zi la mama. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, pe care trebuie să le facem și de multe ori nu este suficient un telefon. Îi mulțumesc iubitului meu că nu mă lasă să stau în casă, să pic în vreo depresie și cu orice ocazie mă scoate din casă. Mi-e foarte greu să accept situația, dar asta este”, a mai adăugat Cristina Cioran, pe InsaStory.

Mackenzie Foy, fiica lui Edward și a Bellei din seria Twilight a crescut. Cum arată acum tânăra actrița... Antonia, prima copertă de revistă alături de fiica ei, Maya. Cât de frumoase sunt împreună...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x