A intrat in cateva scandaluri cu vedete si, ca un facut, parca, ghinioanele s-au tinut scai de ea. Si-a pierdut iubitul, iar mai nou a ramas si fara slujba. Cristina Pana a decis sa isi caute un loc de munca. A facut si primul pas in acest sens si a dat probe pentru postul de mecanic la un service auto.
Cristina spune ca s-a descurcat in prima zi: a schimbat uleiul, franele, rotile, a facut revizii la masini, asa ca a deprins competentele necesare pentru succesul pe acest post. Angajatorului insa ii va fi greu sa-i suporte Cristinei pretentiile financiare, care se cifreaza undeva in jurul valorii de 1000 de euro pe zi.
Invitata in studioul emisiunii Acces Direct fosta asistenta TV a sustinut ca suma este justificata, pentru ca, odata cu prezenta ei, vanzarile service-ului ar creste exponential.
Daca nu va reusi la service, Cristina se gandeste sa revina in televiziune sau sa se orienteze spre domeniul gastronomic. De asemenea, bruneta isi cauta si iubit, pentru ca fostul a parasit-o, la fel ca si norocul.