Antena Căutare

”Te cunosc de undeva!” revine cu un sezon Gold: Iată câteva povești din culise!

Emisiunea se află deja la cel de-al șaselea sezon, iar acesta este meritul telespectatorilor care au urmărit într-un număr foarte mare acest show, de-a lungul timpului.

Emisiunea se află deja la cel de-al șaselea sezon, iar acesta este meritul telespectatorilor care au urmărit într-un număr foarte mare acest show, de-a lungul timpului.

Așezați-vă fotoliile în fața televizoarelor, de această dată vom avea parte de un sezon Gold din distribuția căruia fac parte nume mari ale show-ului “Te cunosc de undeva”, artiști care au rămas în sufletul telespectatorilor, care au fost cooptați în noul sezon datorită prestațiilor extraordinare din sezoanele în care au participat.

Entuziasmul este același – personaje, machiaje senzationale, costume interesante, coregrafii spectaculoase, un sunet pe măsură și “satisfacția” reușitei unui moment/personaj mai dificil, toate acestea sunt secretele care ne fac să trecem peste oboseala care se acumulează de-a lungul zilelor de filmare.

Pe holurile de la Sema Parc toata lumea cântă – concurenții își repetă piesele din concurs sau fac piese “la minut”… CRBL este responsabil cu rimele, Pepe este cu glumele, Ristei este tot “1313”, la fel de zâmbăreț și mereu cu energie pozitivă, Jorge, același om echilibrat, serios, la 4 ace, ne zâmbește în timp ce mai descoperă anumite gesturi ale persoanjelor.

Citește aici mai multe povești din culise!

Pepe are o pasiune ascunsă: ”Când găsesc timp liber, trec la cratiță”... Rona Hartner nu poate alege între ei: Ștefan Bănică și Pepe, artiștii cu care ar cânta la orice oră!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Citește și
Ultimele știri
x