Antena Căutare

Cheloo, a luat foc! Juratul „The Four”, scos din sărite de unul dintre artiști: „Tu nu ai dat NIMIC”. Cine este „clientul” !

Deranjat de atitudinea unui artist, la ”The Four – Cei 4”, Cheloo a răbufnit și a încercat să îi explice acestuia că e o dovadă de lipsă de respect pentru spectatorii săi dacă atunci când urcă pe o scenă pare blazat.

Juratul ”The Four – Cei 4” s-a supărat că tânărul din fața sa nu a părut că își dorește să fie pe acea scenă, astfel că acesta a răbufnit! ”Eu dacă am dormit două ore și apoi urc pe scenă, dau cât pot, dar tu nu ai dat nimic! Pe mine mă plătește lumea, mă vede contra cost, sunt la muncă, nu contează pentru nimeni dacă am căzut în cap cu o oră înainte. Asta este, sunt trezit de colegi și muncim! Asta înseamnă să fii artist, din punctul meu de vedere!”, i-a spus Cheloo.

Cine a primit criticile, telespectatorii vor afla sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, când bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă, iar noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Articolul continuă după reclamă
Juratul ”The Four – Cei 4”, Carla’s Dreams, despre melodia pe care nu ar cânta-o niciodată: ”Nu pot să o cânt, sună foar... „Da' în ce limbă cântă, frate?”. George Secioreanu deschide seara cu o interpretara NEOBIȘNUITĂ a hit-ului „Hello”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Finalista ”The Four – Cei 4” Alexandra Crișan lansează piesa ”Alerg”
Finalista ”The Four – Cei 4” Alexandra Crișan lansează piesa ”Alerg”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Macanache a dat lovitura cu o super piesă! Fanii au învățat deja versurile
Macanache a dat lovitura cu o super piesă! Fanii au învățat deja versurile
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x