Antena Căutare

Filip Florian citeste din romanul "Degete mici" la Berlin

Joi, 15 aprilie, de la ora 18.00, scriitorul Filip Florian va citi, in cadrul seriei „Europa Literara”, un eveniment organizat la Europäisches Haus din Berlin, din romanul Degete mici (Polirom 2005, 2007)/Kleine Finger (Suhrkamp, 2008). Moderatorul seratei va fi dr. Thomas Wohlfahrt, director Literaturwerkstatt Berlin, iar despre carte vor vorbi Matthias Petschke, de la Reprezentanta Comisiei Europene in Germania si dr. Eleftherios Ikonomou, coordonatorul proiectului in cadrul EUNIC Berlin

Dupa publicarea primei editii, in anul 2005, romanul Degete mici a primit Premiul pentru „Cel mai bun debut" acordat de Romania literara si Fundatia Anonimul (2005) si Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru „Cel mai bun debut in proza" (acordat in 2006). De asemenea, autorului i-a fost acordat Premiul de excelenta pentru debut in literatura al U.N.P.R. Degete mici reprezinta debutul literar al autorului si a aparut pina acum in doua editii, ambele la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza" (coordonator Lucian Dan Teodorovici).

In anul 2008, romanul Degete mici a fost publicat de Suhrkamp, una dintre cele mai importante edituri germane, in traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Kleine Finger.

Kleine Finger a avut un succes rasunator in spatiul literar german (Germania, Austria si Elvetia). In ianuarie 2009, Kleine Finger s-a aflat pe prima pozitie in listele de recomandari ale lui Der Spiegel, Perlentaucher (cel mai important site cultural german) si Bayerischer Rundfunk (postul de radio bavarez). Cartea a fost elogiata in presa de limba germana: Frankfurter Rundschau, Neue Zurcher Zeitung, Süddeutsche Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Der Spiegel, Die Tageszeitung, Falter, Basler Zeitung s.a.m.d.

Degete mici a mai fost tradus in slovena, slovaca, engleza, maghiara si poloneza si va mai aparea, in aprilie, in italiana, la Fazi Editore, si in octombrie, in spaniola, la Acantilado.

„Kleine Finger este un debut exceptional, debutul unui scriitor deja suveran. Un text jucaus (pe alocuri cu ambitii mari), in care grozaviile tind sa se preschimbe in grotesc. Este vorba, bineinteles, despre vinovatie refulata. Si despre suspiciunea generala dupa sfirsitul unei tiranii. Fascinanta este idea de a compara regimuri violente din galaxii diferite." (Neue Zurcher Zeitung)

Impreuna cu fratele sau, Matei Florian, tot in colectia „Ego. Proza" de la Polirom, Filip Florian a publicat, in trei editii, romanul Baiuteii (2006; 2007; 2010). Volumul a aparut in polona, urmind sa fie publicat si de Acantilado (Spania) si Plural Plus ( Bulgaria).

Filip Florian a mai publicat la Polirom romanul Zilele regelui (2008), care a fost recompensat cu premiul Manuscriptum acordat de Muzeul Literaturii Romane si a fost declarat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului romanesc contemporan. Zilele regelui a aparut deja in limba maghiara si este in curs de publicare in bulgara si engleza.

Filip Florian (n. 1968, Bucuresti) este unul dintre cei mai importanti scriitori din noua generatie. In perioada 1990-1992, a fost reporter special la Cuvantul; intre 1992 si 1995, redactor la biroul din Bucuresti al postului de radio Europa libera; intre 1995 si 1999, corespondent al Deutsche Welle la Bucuresti.

Sursa: observatorcultural.ro

Ada Hausvater, declarata "Omul zilei" de Jurnalul National... A doua Caravana a Bibliotecii ICR Budapesta porneste la drum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x