● Jurnalul National: Este ceva special in reprezentatiile dumneavoastra, despre care as vrea sa povestiti cititorilor nostri. De unde va vine inspiratia, cum va puneti ideile in practica?
Laurie Andersen: Povestile bune sunt cele care ma inspira, de asemenea personajele neobisnuite. Sunt cunoscuta ca artista "multimedia", dar lucrez si cu povesti din viata de zi cu zi. Nu fac altceva decat sa creez pe scena un spatiu care indeamna la reverie, in care transpun povesti din vietile spectatorilor. Diferenta e ca aceste povesti, in spectacolul meu, sunt mai coerente, mai clare decat in viata reala. Povestile cotidiene, nu cele exotice, sunt sursa inspiratiei mele si nu fac altceva decat sa le spun in alt fel decat le-ar spune toata lumea.
● Povestiti-ne despre primul spectacol pe care l-ati facut folosind "instrumente" neconventionale!
Se intampla la inceputul anilor '60, in orasul in care locuiam atunci, Vermont, pe un platou cu o scena acoperita, unde se tineau spectacole. Spectatorii stateau in masinile lor si ascultau muzica. Dupa fiecare cantec, soferii claxonau. Iar sunetele de claxoane, multe si diferite, se auzeau chiar mai interesant decat muzica din foisor. M-am gandit sa fac o simfonie de claxoane. Nimeni nu a marsat atunci la propunerea mea, dar ulterior am facut un casting si am avut multi doritori sa participe la acest proiect, care pana la urma a fost mai mult distractiv decat artistic.
● De atunci, ati avut o multime de proiecte neobisnuite. Care vi s-a parut cel mai neobisnuit, chiar si pentru dvs.?
V-as spune chiar despre cel mai recent dintre ele: muzica pentru caini. Ideea mi-a venit in America, in timp ce asteptam, in culise, sa tin un discurs la un colegiu. Le-am spus celorlalti ca fantezia mea e sa fac un concert cu latraturi de caini. Ei bine, in iunie 2010, ajungand in Australia, la Sydney, unde am prezidat un mare festival, am pus in aplicare aceasta idee. Am invitat oamenii sa vina cu patrupedele lor, la celebra Sydney Opera House. Au fost aproape 1.000 de caini pentru care am interpretat o piesa de 20 de minute, scrisa special pentru aceasta ocazie. La final, patrupedele m-au acompaniat latrand. Ne-am distrat de minune. Despre ce s-a intamplat la Sydney puteti citi si vedea pe internet.
Citeste interviul integral pe jurnalul.ro
