Antena Căutare

Kate Hudson și Gwyneth Paltrow, cele mai nereușite săruturi din filme. Vedetele și-au desființat colegii de filmare

La Hollywood e ca în viață. Nu primești mereu ce îți dorești. Kate Hudson și Gwyneth Paltrow și-au desființat colegii de pe platourile de filmare, pentru că săruturile nu au fost pe placul lor.

Matthew McConaughey, Kate Hudson și Tom Cruise | profimediaimages.ro

Printre aceste vedete se numără Kate Hudson și Gwyneth Paltrow. Cele două actrițe au povestit experiențele așa nu trăite pe platourile de filmare. Frumoasele blonde mărturisesc că nu s-au ''potrivit'' tot timpul cu partenerii lor din filme.

Kate Hudson se plânge că toți producătorii de film au cuplat-o numai cu actori care nu sărutau atât de bine, potrivit dailymail.

''Sincer, nu prea am nimerit cei mai pricepuți bărbați într-ale sărutului. Aș fi vrut alții'', a declarat Kate Hudson.

Matthew McConaughey, pe lista neagră

Articolul continuă după reclamă

Se pare că pe lista neagră se află și Matthew McConaughey, celebrul actor plin de farmec și sex-appeal, care i-a fost coleg în ''Fool's Gold'' (2008) și ''Cum să scapi de un tip în 10 de zile'' (2003). La cât de sexy este McConaughey, ne vine greu să o credem pe Kate.

''Ori de câte ori l-am sărutat pe McConaughey, s-a întâmplat ceva. Sărutul era distrus de vânt sau de mucozități. „Când ne-am sărutat la finalul filmului ''Fool’s Gold'', eram în timpul scenei din ocean, după ce am căzut cu avionul, iar el avea pur și simplu mucozități pe toată fața!”'', a remarcat actrița.

De cealaltă parte, Gwyneth Paltrow, nu s-a simțit deloc confortabil când l-a sărutat pe Robert Downey Jr., în filmul ''Spider-Man: Homecoming'', în 2017.

Dar motivele sunt altele decât cele menționate de prietena sa, Kate.

''Când l-am sărutat pe Robert, am zis: ''Cred că glumești, e ca și cum mi-aș săruta fratele'', a spus Paltrow.

Totuși, una dintre ele nu a ezitat să laude actorul al cărui stil de a săruta a impresionat-o cel mai tare. Așadar, favoritul său este Billy Crudup, alături de care a jucat în ''Almost Famous'', în 2000.

''Billy se pricepea. Mi-a plăcut'', recunoaște actrița.

Din nefericire, scena sărutului a fost tăiată, iar fanii nu au putut-o vedea.

O româncă face senzație la Hollywood! Ana Ularu, rol extins în serialul Alex Rider... 26 de ani de la premiera celui mai popular film din istorie. Cum arată azi protagoniștii din Închisoarea Îngerilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x