Antena Căutare

HBO Europe va începe în august filmările pentru „Bani negri (pentru zile albe)”, serial scris şi regizat de Daniel Sandu

HBO Europe va începe în luna august filmările pentru producţia „Bani negri (pentru zile albe)”, un serial cu şase episoade scris şi regizat de Daniel Sandu („Un pas în urma serafimilor”), se arată într-un comunicat remis News.ro.

HBO Europe va începe în luna august filmările pentru producţia „Bani negri (pentru zile albe)”, un serial cu şase episoade scris şi regizat de Daniel Sandu („Un pas în urma serafimilor”), se arată într-un comunicat remis News.ro.

„Bani negri (pentru zile albe)” este produs de Mobra Films.

Doi prieteni glumesc despre jaful pe care vor să îl comită. Gluma se întoarce împotriva lor când discuţia este auzită şi interpretată greşit. Cei doi ajung în situaţia de a planifica şi executa jaful perfect. Sunt complet nepregătiţi, atât pentru această lovitură, cât şi pentru consecinţele ei.

Antony Root, EVP, Original Programming and Production HBO Europe, a transmis: „«Bani negri (pentru zile albe)» este un serial autentic românesc, deştept şi amuzant, cu farmec, sensibilitate şi potenţial de poveste universală”.

Articolul continuă după reclamă

Johnathan Young, VP, Original Programming and Production, HBO Europe: „Pentru noul serial HBO creat de Daniel Sandu ne-am dorit un oraş tipic românesc, un cadru perfect pentru povestea filmului, care să arate autentic şi să permită spectatorilor să empatizeze cu personajele noastre”.

Astfel, filmările vor avea loc în Piatra Neamţ şi Oneşti. „Sunt două oraşe remarcabile, diferite şi pline de culoare, a căror fuziune va fi recognoscibilă şi care vor intensifica starea bună şi entuziasmul pe care le-am regăsit în scenariu”, a adăugat el.

Daniel Sandu, scenarist şi regizor:, a spus: „Mi-am dorit să creez o poveste spectaculoasă la limita subţire dintre comedie şi dramă, despre oameni obisnuiţi care ajung în situaţii incredibile. Şi asta, într-o lume în care interpretarea timpului este diferită de cea normală (UTC - timpul universal coordonat). Dacă ar fi să concentrez povestea serialului într-un singur cuvânt cred că acesta ar fi «consecinţe». Este despre efectul de domino al unor acţiuni declanşate la rândul lor de o mică glumă nevinovată”.

Cineastul a continuat: „Vom filma în Piatra-Neamţ şi Oneşti - două oraşe cu un farmec aparte - primul pentru colinele urbane si apusurile spectaculoase, iar al doilea pentru geometria interesantă a străzilor şi clădirilor”.

Daniel Sandu a debutat în lungmetraj în 2017, cu „Un pas in urma serafimilor”, care a fost nominalizat la 15 categorii ale Premiilor Gopo şi a câştigat 8 trofee, inclusiv pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun scenariu” şi „cel mai bun regizor”. Sandu este unul dintre scenariştii serialului HBO Europe „Hackerville”.

Filmările vor începe în august, în Piatra Neamţ, şi vor continua în Oneşti şi Bucureşti. Producători executivi HBO Europe sunt Johnathan Young şi Antony Root.

„Bani negri(pentru zile albe)” va avea premiera în acelaşi timp în toate teritoriile HBO Europe.

Sursa : news.ro

Regizorul James Cameron a felicitat echipa Marvel, după ce „Avengers: Endgame” a doborât recordul „Avatar”... Leonardo Di Caprio se teme că filmările tradiţionale ar putea dispărea în epoca streamingului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x