Decizie CONTROVERSATĂ la Hollywood, afectează imaginea premiilor Oscar! Acuzat de hărțuire sexuală, a fost reales în funcția de președinte

 

John Bailey, ales președinte al Academiei de Arte și Științe Cinematografice pentru prima dată acum un an, a fost reales în funcție de consiliul organizației de guvernatori după ce a fost anchetat pentru hărțuire sexuală.

Bailey, în vârstă de 75 de ani, a fost ales preşedinte de consiliul guvernatorilor Academiei pe 8 august 2017, fiind primul său mandat.

La începutul anului, acesta a fost anchetat de Academie din cauza a trei acuzaţii de hărţuire sexuală care i-au fost aduse, însă acestea au fost retrase şi în urma anchetei a rămas în funcţie.

În februarie, în timpul dejunului nominalizaţilor la Oscar de anul acesta, Bailey a declarat cu fermitate că Academia "se reinventează" şi că Hollywood-ul este pe cale "împingă în uitare, cu lovituri de ciocan, patul fosilizat al celor mai grave abuzuri ale sale".

În timpul mandatului lui Bailey, cea mai mare decizie luată de Academie a fost cea de a invita 928 de noi membri, cu 154 mai mulţi decât anul trecut, iar 49% dintre ei au fost femei. A fost stabilit de asemenea un nou cod de conduită şi proceduri de disciplină şi a exclus din rândul membrilor pe Harvey Weinstein, Bill Cosby şi Roman Polanski.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe