Antena Căutare

DOLIU la Hollywood! Lumea filmului, îndurerată! Rămâne în amintire cu „Scarface” și multe alte filme

Martin Bregman, producătorul filmului „Scarface”, dar și al altor filme în care a jucat celebrul actor Al Pacino, precum „Serpico”, „Dog Day Afternoon” și „Sea of Love”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 92 de ani.

Martin Bregman, producătorul filmului „Scarface”, dar și al altor filme în care a jucat celebrul actor Al Pacino, precum „Serpico”, „Dog Day Afternoon” și „Sea of Love”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 92 de ani.

Soția lui, Cornelia, a declarat pentru NBC 4 că producătorul a murit după ce a suferit o hemoragie cerebrală, potrivit Variety.com.

Bregman, care l-a descoperit pe Pacino în timp ce acesta juca într-un spectacol de teatru, a devenit impresarul actorului, precum și al lui Alan Alda. El a fost impresar și pentru vedete precum Barbra Streisand, Woody Allen, Faye Dunaway, Candice Bergen și Bette Midler.

Martin Bregman l-a sprijinit pe Al Pacino în timp ce actorul și-a clădit cariera în teatru și apoi în film, ajutându-l pe acesta să obțină primul lui rol principal într-un lungmetraj, în „Panic in Needle Park” (1971). Pacino l-a învins la acel casting pe Robert De Niro.

Articolul continuă după reclamă

Lucrând la proiecte cinematografice în jurul tânărului Al Pacino, Bergman i-a produs primele filme – „Serpico” (1973) și „Dog Day Afternoon” (1975), pelicule în care actorul a interpretat rolul principal.

Cei doi au colaborat ulterior pentru „Scarface” (1983), „Sea of Love” (1989) și „Carlito’s Way” (1993).

Bregman a avut o relație similar cu Alan Alda, producând filme în care a actorul a apărut în rolul principal, precum „The Seduction of Joe Tynan” (1979), „The Four Seasons” (1981), „Sweet Liberty” (1986), „A New Life” (1988), „Betsy’s Wedding” (1990) și „Whispers in the Dark” (1992). Alda a scris scenariile și/sau a regizat multe dintre acete pelicule. Alda și Bregman au mai lucrat împreună în calitate de producători executive pentru serialul TV scurt bazat pe „The Four Seasons”.

În 1992, Bregman a fondat compania M&M Productions alături de Michael Caine, producând filmul „Blue Ice”, cu acest actor în rol principal.

Alte filme pentru producția cărora s-a remarcat Bregman sunt thrillerul „The Bone Collector” din 1999, cu Denzel Washington și Angelina Jolie, precum și comedia SF „The Adventures of Pluto Nash” (2002), cu Eddie Murphy.

Martin Bregman a fost născut în New York și a studiat la Universitatea din Indiana și la Universitatea din New York.

Inițial, Bregman a fost vânzător de acțiuni. El a intrat în lumea showbusiness-ului ca agent al unui club de noapte, înainte de a deveni impresar al unor personalități.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x