Antena Căutare

Sylvester Stallone e nemulţumit de faptul că nu a ştiut cum să păstreze drepturile pentru "Rocky"

Cunoscutul actor, în vârstă de 73 de ani, nu doar că a jucat personajul care dă titlul seriei inaugurate de producţia din 1976, dar a scris şi scenariul filmului care a adunat nu mai puţin de 10 nominalizări la Oscar.

Cunoscutul actor, în vârstă de 73 de ani, nu doar că a jucat personajul care dă titlul seriei inaugurate de producţia din 1976, dar a scris şi scenariul filmului care a adunat nu mai puţin de 10 nominalizări la Oscar.

Prima producţie ”Rocky” a câştigat trei premii ale Academiei Americane de Film, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun montaj.

Stallone este înfuriat de faptul că a avut ”zero proprietate” asupra producţiei şi crede că ar fi meritat o parte din drepturi pentru familia sa.

Până acum au fost realizate opt pelicule în seria ”Rocky”, incluzând peliculele inspirate de povestea originală precum ”Creed” şi ”Creed II”.

Articolul continuă după reclamă

”E singura voce care poate să spună ce vreau fără să stârnească râsul sau să sune prosteşte, ori prea pretenţios şi sentimental, pentru că aşa e el”, spune Stallone.

Actorul spune că era naiv şi tânăr atunci când a făcut primul contract pentru personaj şi nu a ştiut cum să păstreze drepturile, iar acum nu vrea ”să facă prea multe valuri”.

În acelaşi timp, producătorul peliculei, Irwin Winkler dar şi ”alţi colaboratori ai actorului în serie” consideră că Stallone a primit destui bani în timp din ”Rocky”.

Unele surse susţin că Stallone a câştigat ” peste 10 milioane de dolari pentru «Creed» şi tot cam atât pentru «Creed II»”, arată Contact Music.

Stallone a recunoscut că pregăteşte împreună cu Winkler o nouă peliculă din serie. ”E vorba despre fostul campion care se împrieteneşte cu un tânăr boxer care trăieşte ilegal în Statele Unite”, spune actorul.

Stallone a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, a devenit celebru la sfârşitul anilor '70 cu rolul pugilistului Rocky Balboa, în franciza "Rocky", şi şi-a construit apoi o carieră de succes cu partituri în filme de acţiune, precum John Rambo, un veteran al războiului din Vietnam, în franciza "Rambo", şi un mercenar îndrăzneţ, în filmele din franciza "Eroi de sacrificiu/ The Expendables". În anii '80, "Sly", aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cel mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

Cel mai recent film din franciza "Rocky", "Creed II", în care apare şi românul Florian Munteanu, a fost lansat pe 21 noiembrie.

Sursă: Mediafax

A murit Rutger Hauer, unul dintre cei mai mari actori ai filmelor de acțiune! Artistul s-a stins la vârsta de 75 de ani... Jennifer Lawrence va juca în „Mob Girl”, adaptare după cartea scrisă de Teresa Carpenter...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian încasează 90% din salariu
Rusia angajează nord-coreeni la fabricile de drone: 12 ore/zi, pentru 2,50 dolari/oră. Regimul de la Phenian... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună
Climatizarea serelor de plante exotice din Parcul Drumul Taberei, supravegheată la un cost de 21.500 de euro pe lună Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
"Sunt mulţi care aşteaptă". De două luni, muncitorii asiatici nu se mai pot angaja în România Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x