Castrarea băieților până ca aceștia să ajungă la pubertate, pentru a-și păstra vocea înaltă, a fost o practică pusă sub semnul „iubirii pentru muzică”, familiile copiilor năzuind ca aceștia să devină cântăreți „castrati” de succes. Dacă unii ar fi făcut acest sacrificiu de dragul muzicii, în cazul multora scopul era altul – să scape de sărăcie.
Cântăreții castrați erau recrutați de cardinali pentru corurile lor private, iar unii dintre ei deveneau adevărate vedete de operă.
Paolo Folignato şi Girolamo Rossini au fost primele vedete „castrati” din operă. Aceştia au interpretat în anul 1599 opera Dafne compusă de Jacopo Peri. Cei doi au cântat chiar la Vatican lui papa Clement al VIII-lea, care s-a declarat impresionat. Ulterior, numărul cântăreţilor castraţi din operă a crescut foarte mult şi s-a renunţat la sopranii falsetişti.
Primul cântăreţ castrat care a ajuns vedetă a fost Baldassare Ferri, născut în oraşul Perugia în anul 1610. Cu puţin timp înainte ca el să împlinească 11 ani, părinţii lui au acceptat să fie castrat. Băiatul s-a mutat apoi pe proprietatea cardinalului Crescenzi şi a trăit în lux, iar la vârsta de 15 ani a avut loc lansarea pe marea scenă. Era sărbătorit în toate oraşele, iar femeile erau captivate de frumuseţea sa androgină. Regii şi reginele din Europa şi Asia îl chemau să cânte.
La vârsta de 45 de ani, el s-a stabilit la Viena unde a trăit timp de 20 de ani şi a acumulat o avere impresionantă, pe care a donat-o în scopuri caritabile, înainte de a muri la vârsta de 70 de ani.
Mii de băieți castrați anual în Italia. Procedura, traumatizantă și riscantă
Foarte mulți de băieţi italieni au fost castraţi, în speranţa că îşi vor scăpa familiile de sărăcie. La Napoli exista chiar şi un centru de pregătire, iar elevii erau îmbrăcaţi în negru, la fel ca preoţii, dar cei mai mulți băieți erau castrați în Bologna.
„Erau castraţi atât de mulţi băieţi, încât guvernul italian şi Biserica s-au văzut forţate de opinia publică să ia poziţie. Desigur, aceste organisme au condamnat practica. Guvernul a scos operaţiile de castrare în afara legii, însă, adesea, se făcea că nu-i observă pe cei care le practicau. (...) Operaţiile au început să se desfăşoare clandestin. (...) Spre mijlocul secolului al XVIII-lea, numai în Italia erau castraţi anual până la 2.000 de băieţi. Se presupune că 70% din totalul cântăreţilor italieni erau castraţi“, a scris Charles Panati.
Potrivit mai multor surse, băieților li s-ar fi administrat opiu sau să fi fost pur și simplu îmbăiați în lapte sau apă rece înainte de a fi castrați. Compresarea arterei carotide până când copilul devenea aproape inconștient era o altă metodă de anestezie. Mulți copii nu supraviețuiau operației.
De asemenea, schimbările hormonale îi afectau mult pe cei care supraviețuiau. Tinerii castrați erau de obicei înalți, cu membre și coaste lungi, nu aveau păr facial sau mărul lui Adam și, în cele mai multe cazuri, aveau probleme de sănătate.
După castrare, pentru băieții care supraviețuiau urmau exerciții riguroase. Copiii cântau ore întregi și studiau mult înainte de a-și face debutul. Doar câțiva dintre ei ajungeau, însă, să cânte în instituții de operă din Italia. Cei mai mulți dintre ei se alăturau corurilor bisericești.
La sfârșitul secolului XVIII, castrati nu mai erau la modă. În 1870, Italia a interzis castrarea de dragul artei, însă la Vatican, Capela Sixtină a continuat să folosească cântăreții castrati până în 1903.
Unul dintre ultimii mari cântăreţi castrați ar fi fost Giovanni Velluti. El a rămas fără testicule ca urmare a unor probleme medicale. A devenit un celebru cântăreţ foarte căutat de femeile din clasa înaltă, cu care avea nenumărate escapade. Velutti murit în anul 1861, la vârsta de 80 de ani.
Însă, titlul de „ultimul cântăreț castrat” ar fi deținut de Alessandro Moreschi, care a murit pe 21 aprilie 1922. Cunoscut ca „Îngerul din Roma”, se spune că Moreschi era aplaudat de mulțimile care strigau: „Eviva il coltello!” („Trăiască cuțitul!”). El ar fi fost și singurul „castrato” care a fost înregistrat.
