Antena Căutare

Chitaristul Joe Perry, cofondator al trupei Aerosmith, dus de urgenţă la spital! S-a prăbuşit pe scenă

Chitaristul Joe Perry, cofondator al trupei Aerosmith şi membru al supergrupului The Hollywood Vampires, a fost dus de urgenţă la spital, duminică seară, după ce i s-a facut rău pe scena Coney Island Amphitheater, New York, unde susţinea un concert. Acesta a fost transferat în stare stabilă la Columbia Presbyterian Trauma Hospital, însă motivele stării sale nu sunt cunoscute

Chitaristul Joe Perry, cofondator al trupei Aerosmith şi membru al supergrupului The Hollywood Vampires, a fost dus de urgenţă la spital, duminică seară, după ce i s-a facut rău pe scena Coney Island Amphitheater, New York, unde susţinea un concert. Acesta a fost transferat în stare stabilă la Columbia Presbyterian Trauma Hospital, însă motivele stării sale nu sunt cunoscute

Aparent, Joe Perry a avut o criză cardiacă, în jurul orei locale 21.30, când s-a aplecat asupra chitarei sale şi a căzut inconştient.

”A fost nevoit să se aşeze pe podiumul de tobe, apoi a mers în spatele unui paravan şi a leşinat”, a scris unul dintre cei prezenţi la concertul The Hollywood Vampires pe contul său de Instagram, adăugând că poliţia şi medicii l-au luat repede.

Articolul continuă după reclamă

The Hollywood Vampires a continuat show-ul, în timp ce chitaristul a fost dus la spital.

Pe paginile de Instagram şi Facebook ale supergrupului american, din care fac parte Alice Cooper, Johnny Depp, Robert DeLeo (Stone Temple Pilots), Matt Sorum (Guns N’ Roses şi Velvet Revolver), Tommy Henriksen (Alice Cooper Band) şi compozitorul şi multi-instrumentistul Bruce Witkin, a fost publicat mesajul: ”Starea lui Joe Perry este stabilă şi el se odihneşte. Fraţii lui vampiri şi fanii îi doresc o recuperare rapidă”.

Şi Slash, colaborator al The Hollywood Vampires şi apropiat al muzicianului, a publicat pe reţelele de socializare un mesaj de încurajare pentru Joe Perry.

Joe Perry, în vârstă de 65 de ani, este membru al grupurilor Aerosmith şi The Hollywood Vampires, de la înfiinţarea acestora, din 1970, respectiv 2015.

În urmă cu o săptămână, el a declarat pentru revista Rolling Stone că nu se poate gândi la un turneu de adio cu Aerosmith şi că o nouă eră se arată la orizont.

În prezent, el se află în turneu cu The Hollywood Vampires, iar în toamna acestui an Aerosmith are programată o serie de concerte.

Joe Perry a concertat la Bucureşti, în 2010, alături de Aerosmith, şi în 2016, împreună cu The Hollywood Vampires.

Fanii Spice Girls au rămas fără cuvinte! Cum arată fetele la 21 de ani de la lansare și ce pun la cale!... Delia lansează un nou videoclip. "1234" , să fie explozie de culoare, nebunie și fantezie! Artista apare în ip...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x