Antena Căutare

Harry Styles, din nou în fruntea Billboard 200. Patru albume cu muzică pentru Crăciun, în top 10

Cântăreţul britanic Harry Styles s-a menţinut pe primul loc în clasamentul Billboard 200, cu al doilea album de studio, „Fine Line”.

Albumul solo al fostului membru One Direction a fost vândut, în săptămâna încheiată pe 26 decembrie, în 89.000 de unităţi, cu 81% mai puţin faţă de primele şapte zile de la lansare, potrivit datelor Nielsen Music.

„Fine Line” este primul album pop care petrece două săptămâni pe primul loc în topul american după „No. 6 Collaborations” al lui Ed Sheeran (iulie - august 2019).

„Christmas” al lui Michael Bublé a urcat patru locuri în clasament, până pe doi, cu 77.000 de unităţi vândute. Aceasta este cea mai înaltă poziţie ocupă de album după cele cinci săptămâni petrecute pe primul loc în 2011 - 2012. De la apariţia în octombrie 2011, albumul a fost prezent în top 10 în fiecare sezon.

Rapperul Roddy Ricch şi „Please Excuse Me for Being Antisocial” s-au menţinut pe locul al treilea, după a treia săptămână de la lansare, când albumul a fost vândut în 73.000 de unităţi.

Articolul continuă după reclamă

„Merry Christmas” al cântăreţei Mariah Carey a urcat patru locuri în top, până pe patru, după ce a fost vândut în 71.000 de unităţi. Albumul a debutat în Billboard 200 în 1994, când a ajuns pe locul al treilea. Discul cuprinde piesa „All I Want for Christmas Is You”, care se află de două săptămâni pe primul loc în clasamentul american al single-urilor.

Billie Eilish​ şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” au urcat tot patru locuri în top, până pe cinci, după ce albumul a fost vândut în 64.000 de unităţi în a 39-a săptămână de la debut.

Post Malone şi „Hollywood’s Bleeding” au coborât două poziţii, până pe şase, după ce albumul a fost vândut în 63.000 de unităţi în a 16-a săptămână de la lansare.

„The Best of Pentatonix Christmas” s-a menţinut pe locul al şaptelea, cu 62.000 de unităţi vândute în a noua săptămână de top.

Nat King Cole şi „The Christmas Song” au revenit în top 10 pe locul al optulea, în urcare trei poziţii, după a 48-a săptămână de la debutul în Billboard 200. Albumul a fost vândut în 60.000 de unităţi.

Coloana sonoră a filmului de animaţie „Frozen II” a coborât patru locuri, până pe nouă, cu 57.000 de unităţi vândute în a şasea săptămână de la lansare, iar rapperul Young Thug şi „So Much Fun” au urcat 26 de locuri, până pe zece, cu 53.000 de unităţi vândute în a 19-a săptămână de la lansare. Discul a fost relansat pe 20 decembrie cu câteva piese noi.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

Sursa : news.ro

Cântăreața Kelly Fraser a murit la 26 de ani. Tânăra era recunoscută pentru interpretarea piesei ”Diamonds” a Rihannei î... Jean Gavril şi Feli au lansat melodia „Ultimul val", o piesă care vorbeşte despre plecare şi golul imens rămas în ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x