Antena Căutare

Pepe a lansat videoclipul pentru “Îmi pasă”, piesa momentului în România

De doar 3 minute şi 15 secunde a avut nevoie Pepe pentru a răscoli şi a pune pe jar tot: emoţii, pasiune, iubire, sentimente şi de ce nu, amintiri, speranţe, vise. “Îmi pasă” este piesa momentului astăzi fiind deja în Topul celor mai ascultate melodii de la noi pe YOUTUBE la numai trei zile de când a fost cântată pentru prima oară, în matinalul de la Antena 1.

De doar 3 minute şi 15 secunde a avut nevoie Pepe pentru a răscoli şi a pune pe jar tot: emoţii, pasiune, iubire, sentimente şi de ce nu, amintiri, speranţe, vise. “Îmi pasă” este piesa momentului astăzi fiind deja în Topul celor mai ascultate melodii de la noi pe YOUTUBE la numai trei zile de când a fost cântată pentru prima oară, în matinalul de la Antena 1.

“După ce am cântat piesa la Neatza şi am văzut reacţia celor din platou şi am ajuns la telefon mi-am dat seama că tot ceea ce bănuiam despre “Îmi pasă” se va împlini punct cu punct. Ma bucură enorm toată nebunia aceasta frumoasă în primul rând fiindcă piesa mi se potriveşte din toate punctele de vedere, începând cu linia melodică şi terminând cu mesajul, cu versurile. Connect-R şi Ştefania sunt vinovaţii de serviciu aici şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au îmbrăcat exact aşa cum îmi place mie să mă port.” a spus Pepe.

„A fost o adevărată plăcere să compun pentru Pepe mai ales că suntem familie și în familie ne putem arăta și sensibilitățile fără a fi judecați. A fost plăcut să îmi transpun sentimentele pe note și să fac asta pentru un om atât de apropiat mie. “Îmi pasă” este o piesă sensibilă care nu poate fi interpretata decat de o inimă mare şi plină de pasiune.” a spus Connect-r în timp ce Ştefania a adăugat că “Îmi pasă” este o piesă ce vorbește despre curajul de a fi vulnerabil uneori. Sunt convinsă că toți cei care au fost „curajoși” vor retrăi emoții la ascultarea acestei piesei şi ma bucur teribil că versurile mele au avut parte de o interpretare atât de sensibilă precum cea a lui Pepe.”

Articolul continuă după reclamă

La timp pentru a fi trimis persoanei iubite de Ziua Îndrăgostiţilor, Pepe a lansat şi videoclipul piesei care a fost produs într-un timp record chiar dacă filmările au avut loc în vârful munţilor, în Piatra Craiului, pe o vreme total neprietenoasă. Pepe a avut însă un “coleg de platou” de nădejde. Gitano joacă un rol cheie în toată povestea pusă în scenă de Dan Petcan, cel care semnează regia şi producţia pentru “Îmi pasă”.

“Îmi pasă” este coloana sonoră şi punctul de la care Dan Petcan a scris scenariul unui întreg film. Ne-am luat noi cu altele şi nu am apucat să concretizăm detaliile necesare pentru a putea începe filmările însa acum, vazănd doar 3 minute montate dar mai ales emoţia pe care poate să o transmită piesa atât eu cât şi Dan suntem convinşi că nu este o idee tocmai bună să renunţam la acest vis al nostru. Trebuie menţionat nepărat faptul că “Îmi pasă” este primul videoclip atât al meu cât şi al lui Dan care ajunge la public direct din primul montaj fără să mai necesite nici măcar un cadru schimbat sau ajustat.” a spus Pepe convins fiind că succesul pe care l-a avut piesa într-o filmare de emisiune reprezintă doar un teaser a ceea ce se va întâmpla din momentul în care publicul va da primul play videoclipului.

Karol Sevilla, idolul a milioane de adolescenți din toată lumea, va concerta în premieră în România... Ester Peony, artista care va reprezenta România la Eurovision, făcută praf de Elena Cârstea: ”Cântă ca pantofii mei!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x