Antena Căutare

Universal Music Group: Înregistrările master ale multora dintre artiştii numiţi în proces nu au fost pierdute în incendiul din 2008

Universal Music Group susţine că mulţi dintre artiştii care au dat în judecată compania în urma incendiului din 2008, în care ar fi fost pierdute sute de mii de înregistrări master, nu au suferit pierderi.

Universal Music Group susţine că mulţi dintre artiştii care au dat în judecată compania în urma incendiului din 2008, în care ar fi fost pierdute sute de mii de înregistrări master, nu au suferit pierderi.

La finalul săptămânii trecute, avocaţii trupei Soundgarden, ai lui Steve Earle şi administratorii averilor lui Tupac şi Tom Petty şi-au modificat plângerile depuse.

Majoritatea au actualizat documentele originale, adăugând informaţii privind lipsa de transparenţă de care a dat dovadă UMG referitor la incendiu, acuzaţii de neglijenţă şi comportament nepăsător.

Grupul Hole, condus de Courtney Love, văduva lui Kurt Cobain, a renunţat la proces, pe baza faptului că nicio înregistrare master a sa nu a fost distrusă în incendiu.

Articolul continuă după reclamă

UMG a transmis într-un comunicat: „Cu mai mult de o lună în urmă, fără a şti dacă incendiul de la NBC/ Universal Studios din 2008 le-a afectat clienţii, avocaţii s-au grăbit să aibă pretenţii legale. Echipa globală a UMG lucrează direct cu artiştii noştri şi reprezentanţii lor pentru a le oferi informaţii precise despre bunurile pe care le deţinem şi care ar fi putut fi pierdute în incendiu. Deşi munca noastră nu s-a încheiat, am putut determina că înregistrările master originale ale multora dintre artiştii numiţi în proces nu au fost pierdute în incendiul din 2008”.

Compania susţine că va continua să se concentreze pe anchetă, chiar dacă avocaţii reclamanţilor „continuă să urmărească aceste revendicări fără bază”.

Ed McPherson, avocat al reclamanţilor, a spus că după 11 ani în care a asigurat artiştii că nimic nu a fost pierdut în incendiu, Universal Music „întreprinde efectiv o anchetă”.

În urmă cu o lună, UMG a încercat să obţină anularea procesului în care artiştii cer 50% din „orice înţelegere şi asigurare primită de UMG pentru pierderea înregistrărilor master şi 50% din valoarea necompensată de o înţelegere şi asigurare a pierderilor”.

În procesul din 2009 intentat NBC în urma incendiului, UMG ar fi evaluat pierderile la 150 de milioane de dolari.

Înregistrările master reprezintă sursa pentru realizarea de discuri vinil, CD, MP3 şi alte formate audio.

O anchetă publicată de The New York Times în luna iunie a dezvăluit că, pe 1 iunie 2008, în incendiul care a cuprins Universal Studios Hollywood au fost distruse 500.000 de înregistrări master ale unor piese, semnate, între alţii, de Louis Armstrong, Duke Ellington, Nirvana, Sting şi Guns N’ Roses. În replică, Universal Music Group a transmis că articolul cuprinde greşeli, contradicţii şi interpretări greşite privind incidentul şi bunurile afectate.

Lucian Grainge, directorul general al Universal Music Group, a admis după o săptămâna de la publicarea articolului, într-un e-mail trimis angajaţilor companiei, că pierderea înregistrărilor în incendiul din 2008 este „sfâşietoare”.

Sursa : news.ro

Lil Nas X, detronat după un timp record petrecut pe primul loc în topul american al single-urilor... Grupul sudafrican Die Antwoord, scos de pe afişele unor festivaluri americane în urma unui atac asupra unui artist homos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x