Doamnelor și domnișoarelor, una dintre cele mai cuceritoare prezențe masculine din muzica românească a poposit în studio-ul Radio ZU. Randi, căci despre el este vorba, a venit să ne cânte dis-de-dimineață, la matinalul prezentat de Buzdu și Morar.
Surpriza a venit atunci când artistul a interpretat arhicunoscuta melodie ”Lambada” și, ce să vezi, a și dansat pe ritmurile latino ale piesei celor de la Kaoma.
Momentul a fost de excepție, mai ales că a fost, cum altfel, decât 100% LIVE! Se pare că portugheza nu i-a pus probleme lui Randi, asta pentru că artistul are și o piesă proprie în această limbă.
Sigur vă amintiți de ”Beijo Uh La La”, piesă cu care artistul făcea furori în anul 2005, pe vremea când cânta în trupa Morandi.