Antena Căutare

Jojo şi-a dus băieţelul la grădiniţă

Săptămâna aceasta a debutat cu mari emoţii pentru Jojo, pentru că actriţa de la “Serviciul Român de Comedie” şi-a dus băieţelul la prima lui zi de grădiniţă.

Săptămâna aceasta a debutat cu mari emoţii pentru Jojo, pentru că actriţa de la “Serviciul Român de Comedie” şi-a dus băieţelul la prima lui zi de grădiniţă.

Luni Achim a avut prima zi oficială la grădiniţă. Spun asta pentru că el a mai mers de câteva ori într-un program “baby” si unul de vară, însă de data asta a fost cu adevărat prima lui zi la grădiniţă. A fost o zi importantă pentru noi toţi, pentru că dintr-o dată l-am văzut ca pe un băieţel mai mare. L-am dus de dimineaţă şi am avut emoţii. I-am cumpărat şi un ghiozdan cu personajul lui preferat din desenele animate “Cars”, Fulger. Iar el era foarte mândru”, povesteşte emoţionată actriţa de la Antena 1.

După prima zi petrecută la grădiniţă, Achim, băieţelul Cătălinei Grama, s-a declarat foarte bucuros nu numai de jocurile cu care s-a delectat, ci şi de faptul că se află în grupă cu un prieten de-al său: “Achim a fost încântat să constate că este în aceeaşi grupă cu un prieten al său, un prichindel cu care s-a împrietenit la grădiniţa de vară de anul acesta. A legat deja prietenii, s-a jucat cu plastelină şi abia aştept să-mi povestească despre cursurile de tenis sau karate pe care le va face acolo”, mai spune Jojo. Ca orice mămică ce-şi duce puiul la prima zi de grădiniţă, Cătălina a recunoscut că şi-a amintit cu nostalgie de perioada copilăriei.

Mie îmi plăcea foarte mult la grădiniţă, mă ataşasem de colegi, iar perioada mea preferată era cea în care mă pregăteam pentru serbare şi învăţam pe de rost un număr foarte mare de cântece şi poezii. Sunt curioasă dacă şi lui Achim îi va plăcea. Ştiu că asta spun toţi părinţii, dar când ţi se întâmplă ţie e natural să te emoţionezi profund. Îţi dai seama că micuţul tău a crescut şi trece în altă etapă a vieţii.

Anamaria Stancu, prezentatoarea rubricii “Meteo” de la Antena 1, a petrecut un week-end de miere la Istanbul... Andrei Aradits le face ciocolată de casă colegilor şi îşi lansează un blog culinar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x