Antena Căutare

Ce au făcut concurenții din bootcamp, în ediția din 13 aprilie 2025, chiar înainte de a urca pe scena emisiunii X Factor

Bootcampul a adus emoții uriașe pentru concurenții Deliei și ai lui Puya! Descoperă ce au făcut aceștia, înainte de a urca pe scenă, în ediția din 13 aprilie 2025.

A fost o seară importantă și extrem de palpitantă la X Factor, în ediția din 13 aprilie 2025. Grupa de fete cu vârsta sub 24 de ani al cărei mentor este, anul acesta, Delia și categoria Grupuri, care ȋl are ca mentor pe Puya, au trăit emoţiile puternice ale etapei de Bootcamp! Descoperă ce au făcut concurenții, chiar cu puțin timp înainte de a urca pe scenă. Camerele de filmat au surprins totul!

Ce au făcut concurenții din bootcamp, în ediția din 13 aprilie 2025, chiar înainte de a urca pe scena emisiunii X Factor

În ediția din 13 aprilie 2025 a emisiunii X Factor a fost rândul Deliei și al lui Puya să ia cele mai dificile alegeri, căci au fost nevoiţi să aleagă cei mai buni trei dintre cei zece concurenţi pe care fiecare și i-a ales pentru bootcamp-ul emisiunii X Factor. Miza premiului în valoare de 100.000 de euro a adus o presiune uriașă pe umerii lor, așa că și selecția a fost una dificilă.

Citește și: Jurații au făcut ochii mari când au auzit ce voce are Călin Ganea! Ce s-a întâmplat la momentul jurizării

A fost o misiune grea nu doar pentru jurați, ci și pentru concurenții care au avut emoții uriașe. Camerele de filmat au surprins ce au făcut aceștia în culise, înainte de a urca pe scenă, în fața juraților.

Cei de la Kaufland au pus la dispoziție concurenților băuturi răcoritoare, chips-uri și alte gustări delicioase, menite să le dea un plus de energie.

Citește și: Trupa Octagroove, una dintre surprizele de la X Factor! Ce au cântat tinerii cu vârste între 15 și 18 ani și ce verdict au primit

Chiar și jurații s-au putut bucura de produsele de la Kaufland, căci ediția din 13 aprilie 2025 a fost una lungă și solicitantă atât pentru ei, cât și pentru concurenții din Bootcamp.

Una dintre concurentele care și-a făcut curajul să urce pe scenă și să își arate talentul a fost Diana Stănciuleasa, care a ales să interpreteze piese Don’t You Worry ’Bout a Thing. Cu o voce puternică și extrem de complexă, concurenta a atras imediat atenția juraților.

„Parcă o vedeam pe Christina Aguilera! Eu nu zic să dai pe cineva la o parte, dar ea nu e de lăsat” a spus Puya, total cucerit de calitățile vocale ale Dianei.

„Ce avem aici la 15 ani e artileria grea. Deci nu cred că se pune problema să nu ia un scaun, se pune problema doar cine va pleca” a spus și Ștefan Bănică.

„Din perspectiva mea, vorbind muzical ai acolo două artiste și Maia care e cu totul alt regristru. Eu cred că trebuie să diversifici. Eu simt că acolo ar trebui să îi faci loc”, a zis Marius Moga.

Delia a decis ca aceasta să ocupe locul oferit inițial Andreei Muj.

Kaufland susține curajul concurenților care pășesc pe scena X Factor sezonul 11, fiind alături de aceștia în drumul lor către succes.

Delia și Puya și-au ales aseară concurenţii pe care ȋi trimit direct ȋn marea finală X Factor. Ce s-a întâmplat în bootc... Trupa Taking Back August a făcut show pe scena X Factor! Ce detaliu au observat mulți la solist...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din sezonul 10
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării BZI
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x