Antena Căutare

Cea mai puternică grupă din acest sezon X Factor, intră în Bootcamp! Ștefan Bănică: ”Noi trebuie să ajungem la inima oamenilor!”

Grupa de fete cu vârsta sub 24 de ani al cărei mentor este, anul acesta, Ștefan Bănică, va trăi emoțiile Bootcamp-ului în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1. Nouă locuri au fost ocupate chiar din timpul audițiilor, iar o concurentă a fost aleasă de jurat din rândul celor care au primit trei voturi.

Cea mai puternică grupă din acest sezon X Factor, intră în Bootcamp! Ștefan Bănică: ”Noi trebuie să ajungem la inima oamenilor!”

Seara trecută, grupa Loredanei la X Factor a rămas cu doar trei din cei zece concurenți! Iulian Selea, Adrian Petrache și Eden Loren au impresionat-o pe jurata X Factor și le-a oferit, împreună cu un scaun, șansa de a trece în etpa următoare.

În această seară de la ora 20.30, la Antena 1, este rândul lui Ștefan Bănică și al grupei sale să trăiască aceleași emoții.

Grupa de fete a juratului este considerată cea mai puternică de anul acesta, la X Factor, stârnind chiar invidia celorlalți trei jurați.

XFactor, joi și vineri de la 20.30, la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

În sezonul cu numărul 9, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au aflat încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce i-a făcut să ia decizii mult mai strategice. Așadar, Ștefan Bănică a primit în grijă grupa de fete cu vârsta sub 24 de ani, iar pe parcursul audițiilor și-a ales deja nouă concurente care să intre direct în Bootcamp: Alexandra Sîrghi, Ana Paula Rada, Andra Baranga, Andrada Precup, Andreea Dobre, Ioana Ardelean, Marta Verrecchia, Melania Cuc și Oana Velea. Marina Vlad a completat grupa, după ce Ștefan Bănică a ales-o de pe o listă lungă de fete talentate care în etapa audițiilor au primit trei voturi pozitive. Ele trebuie să își impresioneze din nou mentorul, pentru că miza este uriașă! La finalul serii, doar trei dintre fete vor trece mai departe, în etapa Duelurilor, și vor fi cu un pas mai aproape de finala X Factor, sezonul 9.

”Pentru mine contează enorm evoluția lor și sper să aveți parte cu toții de un spectacol în această seară! Noi suntem grupa 14-24 de ani, noi trebuie să evoluăm, cu asta ne luptăm vizavi de concurenții experimentați, care pot face mai mult spectacol. Noi trebuie să ajungem la inima oamenilor! Am o grupă foarte talentată, foarte puternică, am tipuri diferite de a cânta și timbre diferite”, a declarat Ștefan Bănică.

X Factor 2020: Ei sunt concurenții din grupa Loredanei care au trecut de Bootcamp și merg în etapa următoare a show-ului... X Factor 2020. Andreea Dobre a impresionat în Bootcamp cu stilul exotic și atitudinea de „fată rea”. Ce a decis Ștefan B...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x