Antena Căutare

X Factor, sezonul 11, 16 martie 2025. Ce concurenți au urcat pe scenă în a opta ediție. Momentele se văd în AntenaPLAY

În ediția opt din sezonul 11 X Factor, de pe 16 martie 2025, jurații au avut parte de concurenți foarte talentați. Toți au urcat pe scena show-ului cu speranța că vor trece în etapa următoare a competiției. Iată cum s-au descurcat.

În a opta ediție a sezonului 11 „X Factor”, de pe 16 martie 2025, scena a fost martora unor momente electrizante. Concurenții au reușit să impresioneze jurații, dar și publicul. Fiecare dintre aceștia a adus cu sine o energie unică, punându-și amprenta asupra pieselor alese și transformându-le într-o adevărată explozie de talent.

Unii au cucerit cu vocile lor deosebite, capabile să atingă note uimitoare, în timp ce alții au fascinat prin prezența lor scenică și modul în care au reușit să transmită emoție pură.

Citește și: Silvia Popa, concurenta X Factor care și-a cântat versurile pe un ritm trap-hop, iar pe Delia a fermecat-o: „Vă lăsăm singure?”

De asemenea, ediția a fost presărată și cu momente neașteptate, în care surprizele nu au întârziat să apară. Unii concurenți au adus cu ei instrumente spectaculoase sau au ales să combine stiluri muzicale diferite, provocând reacții inedite din partea juraților.

Pentru a revedea aceste momente extraordinare și a descoperi cum au evoluat concurenții, telespectatorii pot accesa platforma AntenaPLAY, locul în care spectacolul continuă.

Ce concurenți au urcat pe scenă în a opta ediție din sezonul 11 X Factor, de pe 16 martie 2025

Prima concurentă ce a urcat pe scena X Factor în a opta ediție din sezonul 11, de pe 16 martie 2025, a fost Irina Serafimciuc. Pasiunea pentru muzică o are din copilărie, iar acum a venit să demonstreze tuturor cât de talentată este.

Deși este antrenoare de fitness și îi place ceea ce face, tânăra nu a renunțat niciodată la visul ei de a deveni artist.

„Eu chiar sunt curios să văd de ce te-ai apucat tu de sport și nu de muzică!”, a spus Puya înainte ca Irina să cânte.

Jurații au rămas impresionați de timbrul vocal al concurentei încă din primele secunde. Aceasta a interpretat foarte bine piesa „Hot right now”, iar publicul a aplaudat-o pentru curajul și ambiția ei.

La final, Irina Serafimciuc a primit 3 X DA și un NU din partea Deliei.

Raul Marița are 24 de ani și este din Baia Mare. Atunci când nu își exersează timbrul vocal, tânărul lucrează la corporație și își îndeplinește sarcinile de student. Tânărul a urcat pe scena X Factor cu o piesă ce făcea furori în urmă cu mulți ani: „Dragoste de închiriat”.

„Te-a alergat un pic piesa. Dacă tot ai refăcut și orchestrația, nu puteai să mai scazi din tempoul ăla? Să simțim și o emoție. Te alerga piesa, tu ai încercat să ții pasul cu ea.”, i-a dezvăluit Marius Moga.

„Îmi pare rău că nu ți-a ieșit, cred că este genul de produs care sună bine după ce este înregistrat. Eu în locul tău aș încerca și la anul pentru că ai cu ce”, a mai adăugat Delia.

Tânărul a primit 3 x NU și un DA de încurajare de la Marius Moga.

Adrien Vivienn Zoltan este din Bistrița, dar locuiește în Londra unde studiază muzica. Deși a terminat de două ori Conservatorul, tânăra a decis să își aprofundeze cunoștințele peste hotare.

Concurenta a pășit în platoul X Factor cu mari emoții, având în vedere faptul că nu se află în cea mai bună stare. Aceasta le-a povestit juraților că a vine dintr-un repaus vocal deoarece a răgușit, însă vocea nu i-a revenit în totalitate.

Vivienn a încercat să interpreteze piesa „Dust in the wind”, însă momentul nu a ieșit deloc așa cum se aștepta. Ștefan Bănică și Delia au ținut neapărat să o întrerupă pentru a-i face o propunere la care nu s-ar fi așteptat.

„E clar că nu ești la capacitatea ta maximă, dar pe mine mă interesează timbrul tău și atunci propun, dacă colegii mei sunt de acord, să nu te jurizăm astăzi. Și o facem în altă zi. Să o iei ca pe o șansă, pentru că este o șansă!”, a spus juratul.

„Eu sunt de acord, dar trebuie să spun ceva neapărat. Eu sunt de acord cu propunerea asta dacă și publicul din sală este de acord. Tu ai deschis cutia Pandorei acum! Să vezi câți răgușiți o să avem azi!”, a dezvăluit Marius Moga.

Adrien Vivienn Zoltan a revenit pe scena X Factor mult mai bine pregătită, după ce a primit a doua șansă. Aceasta a decis să cânte stilul său muzical (operă), iar acest lucru i-a adus succesul.

Concurenta a trecut în etapa următoare a competiției. Jurații au fost plăcut surprinși de timbrul ei vocal.

Trupa Dublu Click a luat cu asalt scena X Factor cu o energie spectaculoasă. Piesa „Zitti e buoni” a răsunat în întregul platou, iar jurații au urmărit cu mare atenție momentul celor patru membrii ai trupei.

„Te-ai luptat un pic cu piesa și te-a lăsat un pic în urmă, alerga mai repede ca tine.”, a zis Marius Moga.

„Cred că se poate mai bine!”, a adăugat Ștefan Bănică.

„Mie nu mi s-a părut că sunteți o trupă omogenă. Așa că o să votez nu!”, a dezvăluit și Puya.

Trupa Dublu Click a primit 3 x DA și un NU din partea lui Puya.

Andreea Birta s-a înscris la X Factor pentru a ieși din zona de confort. Aceasta și-a dorit să arate publicului că locul ei este pe scenă. Deși are un job sigur, concurenta nu a renunțat la pasiunea ei pentru muzică.

Pentru a impresiona jurații, concurenta a ales piesa „Weak”. Puya a fost extrem de încântat de melodia pe care a interpretat-o Andreea. De asemenea, timbrul său vocal a fost apreciat de către Delia.

„Foarte mișto, foarte tare! Ți se potrivesc genul ăsta de piese!”, a punctat Delia.

„Știi ce ți-aș recomanda? Mai mult curaj! Mi s-a părut că ai cântat cu reținere. Am niște sentimente amestecate legate de prestația ta!”, a dezvăluit Ștefan Bănică.

Concurenta a primit 3 x DA și un NU de la Marius Moga.

Mihail Cîrcotă a venit din Republica Moldova pentru a le cânta juraților o piesă proprie „Ora 00:23”. Puya a rămas cu gura căscată atunci când tânărul a început să rostească primele versuri ale melodiei.

„Ce să zic? Ai ieșit de pe ritm! Noi suntem aici ca să judecăm actul artistic. Nu am văzut niciodată un rapper așa de timid ca tine”, i-a zis juratul.

Concurentul a obținut 3 x NU și un DA de încurajare din partea lui Puya.

Maria Stan Muraru a făcut un spectacol de zile mari în a opta ediție din sezonul 11 X Factor, de pe 16 martie 2025. La doar 14 ani, adolescenta i-a cucerit pe jurați cu vocea senzațională și prezența scenică.

Concurenta a cântat piesa „Killing me softly” folosindu-se de voce și pian. Delia și Ștefan Bănică s-au bucurat enorm când au auzit timbrul vocal al fetei. Până și Mihai Morar a fost fascinat de momentul Mariei.

„A fost foarte bine! Mi-a plăcut maturitatea din vocea ei!”, a zis Ștefan Bănică.

„Ești foarte talentată și foarte mică pentru ceea ce ne-ai oferit! Totul sună angelic!”, a evidențiat Delia.

Maria Stan Muraru a primit 4 x DA.

Citește și: La doar 19 ani, Alexia Mocăniță a ridicat sala în picioare la X Factor. A renunțat la o carieră de avocat pentru muzică

Printre concurenții care și-au încercat norocul în a opta ediție din sezonul 11 X Factor, de pe 16 martie 2025 se numără și Adrian Zety, care a interpretat o piesă a Deliei, numită „Cum am știut”.

Tânărul s-a descurcat de minune pe scena show-ului. Jurații au analizat în amănunt timbrul vocal al lui Adrian.

„Nu a greșit! El a schimbat linia melodică! Mie îmi plac oamenii creativi, mi-a plăcut ce ai făcut!”, a spus Delia.

Marius Mogă i-a făcut o propunere neașteptată concurentului. Juratul s-a oferit să-l invite la studio pentru a-i cunoaște abilitățile de compozitor.

Adrian Zety a primit 3 x NU și un DA.

Denisa Nicole Duțu, concurenta jumătate turcoaică și jumătate româncă, a făcut confesiuni emoționante despre familia ei înainte să urce pe scena X Factor. Aceasta a vorbit cu lacrimi pe față despre persoana care a susținut-o în cariera muzicală.

La doar 16 ani, adolescenta a interpretat perfect o piesa în turcă. Delia a fost luată prin surprindere de curajul și talentul concurentei. De altfel, Ștefan Bănică a lăudat-o pentru maturitatea pe care o are în voce, dar și pentru momentul excepțional.

Un lucru este cert, Denisa Duțu a ridicat sala în picioare.

„N-am înțeles nimic din limba turcă, dar nici nu a fost nevoie! Deci m-ai convins. Un moment excepțional, ai o voce matură! Dacă nu te vedeam nu ți-aș fi dat această vârstă de 16 ani!”, a zis Ștefan Bănică.

„Mi se pare incredibil. E foarte greu să cânți o astfel de piesă!”, a spus și Delia.

„Eu cred că poți să cânți orice!”, a mai adăugat și Marius Moga.

Denisa Duțu a primit 4 x DA.

Liviu Satmare a venit din Galați pentru a-i convinge pe jurați că locul lui este în etapa următoare a sezonului 11 X Factor. Deși a fost pasionat de muzică dintotdeauna, concurentul s-a apucat serios de acest hobby în urmă cu trei ani.

Concurentul a cântat piesa „Con calma” în cea de-a opta ediția a show-ului, de pe 16 martie 2025. În cele din urmă, tânărul a obținut din partea juraților 3 x NU și un DA: „El nu mi-a arătat că poate fi pe beat”.

Bianca Radu este concurenta care a stârnit o avalanșă de aplauze în public atunci când a început să cânte. Încă de la primele cuvinte ale melodiei „I dreamed a dream”, aceasta a reușit să-i cucerească pe oamenii din sală cu vocea ei.

„Se pare că publicul deja a votat aici!”, a punctat Puya.

„Mie mi-a plăcut puterea ta din voce! Aplauze pentru curajul tău!”, i-a zis și Marius Moga.

Bianca Radu a primit 3 x DA și un NU de la Marius Moga.

Puya i-a recunoscut imediat pe Fox & Sharpu. Nici bine nu au intrat pe scenă că juratul le-a povestit colegilor despre prima întâlnire cu cei doi concurenți, care au ales să cânte piesa proprie „Obiceiuri oltenești” în a opta ediție din sezonul 11 X Factor, de pe 16 martie 2025.

„Mi-a plăcut toată piesa, mi-a plăcut cum ați scris!”, a zis Delia.

Concurenții au primit 4 x DA.

Sorin Radu a pășit pe scena X Factor în uniformă militară pentru a cânta piesa „To all the girls i`ve loved before”. Se pare că acesta și-a făcut curaj să revină pe platourile de filmare ale emisiunii. A mai fost concurent în primul sezon al show-ului.

„Cam cu teamă pentru un militar, mă așteptam la mai mult curaj!”, a mărturisit Puya.

„Știu că iubiți muzica, se simte, nici urechea muzicală nu e rea, dar nu ați lucrat vocea mai deloc!”, a dezvăluit și Marius Moga.

Sorin Radu a primit 2 x DA și 2 x NU.

Robert Olaru, un tânăr constănțean student în cadrul Universității Ovidius la Facultatea de Arte, specializarea Arta spectacolului liric, a venit pe scena X Factor determinat să își urmeze visul. De la o vârstă fragedă, tânărul a început să lucreze alături de tatăl său, executând foraje de puțuri.

Prins între dorința de a nu-și dezamăgi familia și a-și urma propriul vis, Robert a ales să participe la X Factor pentru a-și confirma, încă o dată, că are ceva de spus în muzică. Acesta a interpretat piesa „Orb pe mare”.

Momentul său emoționant a adus lacrimi în culise, unde părinții au fost surprinși plângând. Mai mult, Delia i-a cerut să cânte și o altă piesă.

„Ești foarte mișto!”, i-a evidențiat Delia.

„Mie mi-a plăcut ceea ce am auzit!”, a mai adăugat Puya.

Robert Olaru a primit 3 x DA și un NU din partea lui Ștefan Bănică.

Noul sezon X Factor aduce mai mult decât muzică – aduce povești de viață autentice și inspirație pentru generații, în fiecare duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Ziua forează puțuri, noaptea studiază! Povestea lui Robert Olaru de la X Factor: „Muzica a fost întotdeauna în capul meu... Irina Serafimciuc l-a impresionat pe Ștefan Bănică cu timbrul său vocal. Ce le-a cântat juraților X Factor: „Mi-a plăcut...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x