Antena Căutare

Articole despre eliminare

Încă un concurent, la un pas de a ceda în ”Ultimul Trib”: ”Nu a mâncat de 24 de ore, tremura tot”

Încă un concurent, la un pas de a ceda în ”Ultimul Trib”: ”Nu a mâncat de 24 de ore, tremura tot”

Nominalizați de echipele lor pentru un nou duel, seara trecută, în ”Ultimul Trib”, Sorana și Silviu Geandră nu au reușit să se odihnească prea mult noaptea, iar a doua zi au plecat neînsoțiți pe ”frontul de luptă”. De această dată, duelul nu a adus cu sine o eliminare, ci o pedeapsă de 24 de ore pentru întreaga echipă!

Vineri, 16.11.2018, 09:37
Daniela Crudu, după eliminarea din „Ultimul Trib”: „Sunt descurcăreață, am descoperit acolo că eu fac și sport” - FOTO

Daniela Crudu, după eliminarea din „Ultimul Trib”: „Sunt descurcăreață, am descoperit acolo că eu fac și sport” - FOTO

Accidentată în urma unei lupte pentru Teritoriu, Daniela Crudu a aflat aseară, într-o nouă ediție „Ultimul Trib”, că medicul nu este de acord ca ea să mai rămână în competiție.

Vineri, 09.11.2018, 13:08
Competiția "Ultimul Trib" a luat sfârșit pentru Daniela Crudu! "E dificil. Aici am făcut foamea, în Asia mai găseam de mâncare!"

Competiția "Ultimul Trib" a luat sfârșit pentru Daniela Crudu! "E dificil. Aici am făcut foamea, în Asia mai găseam de mâncare!"

Competiția "Ultimul Trib" a luat sfârșit pentru Daniela Crudu. Vedeta a părăsit competiția din motive medicale, după ce s-a accidentat serios la mâna stângă. Cruduţa a fost invitată în platoul de la "Prietenii de la 11"

Vineri, 09.11.2018, 12:45
Daniela Crudu, eliminată din motive medicale din„”Ultimul Trib”! „Daniela nu e chiar așa cum se vede la televizor”

Daniela Crudu, eliminată din motive medicale din„”Ultimul Trib”! „Daniela nu e chiar așa cum se vede la televizor”

O nouă răsturnare de situație, seara trecută, i-a adus pe Cameleoni într-o situație dramatică în ”Ultimul Trib”. Noua lor ”achiziție”, Daniela Crudu, a fost eliminată din motive medicale, iar Silviu Geandră a fost propus la duel după ce echipa a pierdut o nouă probă de Nominalizare.

Vineri, 09.11.2018, 11:53
Accidentată și cu dureri mari, Roxana Chiperi este pregătită să câștige proba eliminării: „Îmi doresc să rămân în competiție”

Accidentată și cu dureri mari, Roxana Chiperi este pregătită să câștige proba eliminării: „Îmi doresc să rămân în competiție”

Accidentată și cu dureri mari, Roxana Chiperi, concurentă în echipa crocodililor, este pregătită să câștige proba eliminării: „Îmi doresc să rămân în competiție”.

Joi, 01.11.2018, 18:59
Cum a primit echipa galbenă vestea că Paula Chirilă a fost eliminată de la ”Ultimul Trib”

Cum a primit echipa galbenă vestea că Paula Chirilă a fost eliminată de la ”Ultimul Trib”

Paula Chirilă a fost eliminată de la ”Ultimul Trib”, însă colegii ei, din echipa Lemurii, n-au fost surprinși. 

Vineri, 19.10.2018, 22:12
Cum a primit echipa galbenă vestea că Paula Chirilă a fost eliminată

Cum a primit echipa galbenă vestea că Paula Chirilă a fost eliminată

Vestea că Paula Chirilă fost eliminată de la "Ultimul trib" a stârnit reacţii diverse din partea membrilor echipei galbene

Vineri, 19.10.2018, 22:07
Paula Chirilă, eliminată de la "Ultimul trib": "Sunt o luptătoare, dar nu sunt o nebună! Nu prea mai voiam să mă întorc! Mi-a ajuns!"

Paula Chirilă, eliminată de la "Ultimul trib": "Sunt o luptătoare, dar nu sunt o nebună! Nu prea mai voiam să mă întorc! Mi-a ajuns!"

Cea de-a zecea ediție a emisiunii „Ultimul Trib” a adus-o pe Paula Chirilă la duel, cu nimeni altul decât Cosmin Pădureanu. Astfel, concurenta a fost nevoită să lupte pentru a rămâne în concurs, însă proba s-a dovedit mult prea...

Vineri, 19.10.2018, 20:36
Cameleonii au câştigat proba de la duel! Paula Chirilă de la lemuri părăseşte Madagascarul!

Cameleonii au câştigat proba de la duel! Paula Chirilă de la lemuri părăseşte Madagascarul!

Seara trecută, Lemurii şi Cameleonii s-au aliat împotriva Crocodililor, dar au pierdut jocurile de Nominalizare şi Salvare. Paula Chirilă n-a mai avut noroc la cel de-al doilea duel şi echipa galbenă a mai rămas fără un om!

Vineri, 19.10.2018, 20:29
Tensiunea atinge cote maxime la ”Ultimul Trib”! Paula Chirilă, mărturisire sfâșietoare: ”Mă doare carnea pe mine!”

Tensiunea atinge cote maxime la ”Ultimul Trib”! Paula Chirilă, mărturisire sfâșietoare: ”Mă doare carnea pe mine!”

Paula Chirilă este extrem de liniștită înainte de duelul ce-i poate aduce eliminarea și, mai mult de atât, susține că îi este dor de fiica ei, însă va lupta din răsputeri. 

Vineri, 19.10.2018, 20:21
„Ultimul Trib”. ȘOC în satul malgaș și surpriză pe insula pustie, după eliminare. „Nu îmi vine să cred”

„Ultimul Trib”. ȘOC în satul malgaș și surpriză pe insula pustie, după eliminare. „Nu îmi vine să cred”

Rezultatul probei de eliminare a fost primit cu neîncredere de Cameleoni, în satul malgaș, și cu surprindere de Lemuri, pe insula pustie. Paula Chirilă a pășit victorioasă pe nisip.

Vineri, 05.10.2018, 21:14
Cameleonii au avut un şoc după ce au aflat rezultatul duelului! "Nu e nicio glumă! Ema a plecat acasă!"

Cameleonii au avut un şoc după ce au aflat rezultatul duelului! "Nu e nicio glumă! Ema a plecat acasă!"

În sat, cameleonii au avut un şoc! Nici nu concepeau ca Ema să fie eliminată de Paula la proba de la duel!

Vineri, 05.10.2018, 21:10
Paula Chirilă o elimină pe Ema din competiţie: "Nici când am născut nu mi-a fost atât de greu". Ema Şerban: "Am fost o idioată.."

Paula Chirilă o elimină pe Ema din competiţie: "Nici când am născut nu mi-a fost atât de greu". Ema Şerban: "Am fost o idioată.."

Este cel de-al doilea duel pe care îl pierd cei din echipa albastră! Deşi nimeni nu se aştepta la asta încă un membru al echipei pleacă acasă - Ema Șerban

Vineri, 05.10.2018, 20:51
Proba de la duel -"Lupta la înălţime"! Paula câştigă confruntarea cu Ema! Echipa albastră mai pierde un membru!

Proba de la duel -"Lupta la înălţime"! Paula câştigă confruntarea cu Ema! Echipa albastră mai pierde un membru!

Rănită la un ochi şi trimisă la duel de colegii din "Ultimul Trib", Paula Chirilă a reuşit să câştige confruntarea cu Ema şi să rămână în concurs! Echipa albastră mai pierde un membru!

Vineri, 05.10.2018, 20:44
ULTIMUL TRIB! Competiția a ajuns la final pentru ea! Ea este concurenta care se va întoarce în România

ULTIMUL TRIB! Competiția a ajuns la final pentru ea! Ea este concurenta care se va întoarce în România

Cel de-al patrulea episod al emisiunii ”Ultimul Trib” a fost unul decisiv. Lupta finală s-a dat între Neli și Gabriela, care au intrat la duel.

Vineri, 28.09.2018, 22:35
Ultimul Trib. Cine este Ioana Șulea, noua membră a tribului de „Lemuri”! Concurenta a cucerit titlul de „Miss Biikini Fitness” și este o campioană greu de egalat

Ultimul Trib. Cine este Ioana Șulea, noua membră a tribului de „Lemuri”! Concurenta a cucerit titlul de „Miss Biikini Fitness” și este o campioană greu de egalat

Tribul de „Crocodili” și cel de „Cameleoni” au ajuns la duel și verdictul a fost unul extrem de dur. Deși inițial s-au bucurat că nu pierd niciun om din echipă, o schimbare în regulile jocului le-a șters imediat zâmbetul de pe buze.

Sambata, 22.09.2018, 13:42
Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Primul duel din ”Ultimul Trib”, difuzat în fiecare joi și vineri, de la 20.00, la Antena 1, a avut un deznodământ dramatic pentru Dorian Popa, care a fost nevoit să iasă din competiție din motive medicale. Crocodilii și Cameleonii nu au scăpat însă neafectați de această decizie!

Sambata, 22.09.2018, 09:57
Ultimul Trib. Dorian Popa a părăsit competiția din cauza accidentării, dar marea SURPRIZĂ abia apoi a venit!

Ultimul Trib. Dorian Popa a părăsit competiția din cauza accidentării, dar marea SURPRIZĂ abia apoi a venit!

A sosit momentul confruntării la „Ultimul Trib”! Duelul le-a adus pe cele două concurente nominalizate în fața unui joc cu o miză uriașă!

Vineri, 21.09.2018, 22:30
Rosul unghiilor te dă de gol! Ce înseamnă dacă ai acest obicei

Rosul unghiilor te dă de gol! Ce înseamnă dacă ai acest obicei

CU siguranță ți s-a întâmplat măcar o dată în viață să îți roz unghiile sau să cunoști pe cineva care are acest obicei bizar. Totuși se pare că rosul unghiilor poate spune multe despre personalitatea unei...

Marti, 04.09.2018, 13:53
Soluția MINUNE care te scapă rapid de vergeturi! Efectele se văd RAPID!

Soluția MINUNE care te scapă rapid de vergeturi! Efectele se văd RAPID!

Vergeturile sunt coşmarul oricărei femei! Apar atunci când te aştepţi mai puţin şi dispar foarte greu. Totuși, puține persoane știu care este soluția minune care te scapă imediat de această neplăcere!

Vineri, 20.07.2018, 18:44
Soluții de eliminare a vergeturilor

Soluții de eliminare a vergeturilor

Vergeturile sunt coşmarul oricărei femei! Apar atunci când te aştepţi mai puţin şi dispar foarte greu. Însă, cu puţin efort şi o dietă echilibrată, ele pot fi înlăturate cu sucees. Specialiştii în frumuseţe, dar şi tinerele care fac...

Vineri, 20.07.2018, 17:03
Poprirea conturilor ar putea să dispară. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, are în plan eliminarea acestei măsuri până la sfârşitul anului

Poprirea conturilor ar putea să dispară. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, are în plan eliminarea acestei măsuri până la sfârşitul anului

Românii ar putea scăpa de "blocarea conturilor". Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că are în plan eliminarea acestei măsuri până la sfârşitul anului. Fiscul îşi va recupera doar sumele pe care datornicul le are de plată.

Joi, 12.07.2018, 19:16
Simona Halep, eliminată în turul al treilea, la Wimbledon! Greșeala uriașă pe care a făcut-o jucătoarea româncă

Simona Halep, eliminată în turul al treilea, la Wimbledon! Greșeala uriașă pe care a făcut-o jucătoarea româncă

Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei.

Sambata, 07.07.2018, 17:58
Jurații au decis cine pleacă acasă: Echipa lui Sorin Bontea rămâne în trei oameni. Cine a intrat în SEMIFINALA "Chefi la cuţite"

Jurații au decis cine pleacă acasă: Echipa lui Sorin Bontea rămâne în trei oameni. Cine a intrat în SEMIFINALA "Chefi la cuţite"

Chefii au decis ca echipa verde să rămână în trei membri. Sorin Bontea este foarte dezamăgit de plecarea lui Liviu, unul dintre cei mai buni bucătari din formația sa.

Marti, 19.06.2018, 23:02
Echipa albastră rămâne în doi oameni! Chef Florin Dumitrescu, dezamăgit de plecarea Elenei Rus

Echipa albastră rămâne în doi oameni! Chef Florin Dumitrescu, dezamăgit de plecarea Elenei Rus

S-au aruncat zarurile ultimelor două confruntări pe echipe înainte de semifinala și finală sezonului de poveste „Chefi la cuțite”.

Luni, 18.06.2018, 22:59
Ceartă între cei trei chefi! Florin Dumitrescu: "Nu sunt supărat, sunt serios și înverșunat!"

Ceartă între cei trei chefi! Florin Dumitrescu: "Nu sunt supărat, sunt serios și înverșunat!"

În urma eliminării din ediția trecută, Florin Dumitrescu este nemulțumit de jurizarea celor doi colegi, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.

Luni, 18.06.2018, 20:16
Gustul a decis, duelul s-a încheiat! Echipa galbenă a rămas fără un om: Chefii au eliminat-o pe Antoanela Alexander: "Nu mai puteam să rezist la o așa presiune! "

Gustul a decis, duelul s-a încheiat! Echipa galbenă a rămas fără un om: Chefii au eliminat-o pe Antoanela Alexander: "Nu mai puteam să rezist la o așa presiune! "

După un duel dezastruos și nişte preparate care nu s-au ridicat la aşteptările chefilor, echipa galbenă a rămas fără un membru.

Luni, 11.06.2018, 23:37
Echipa albastră s-a salvat de la eliminare! Patru elevi ai lui Scărlătescu susțin un nou duel

Echipa albastră s-a salvat de la eliminare! Patru elevi ai lui Scărlătescu susțin un nou duel

Caz mai puțin întâlnit la "Chefi la cuțite"! Patru concurenți din echipa galbenă trebuie să susțină un nou duel pentru că au strâns același număr de puncte.

Luni, 04.06.2018, 22:41
Echipa albastră mai pierde un om! Victor părăseşte competiţia "Chefi la cuţite"

Echipa albastră mai pierde un om! Victor părăseşte competiţia "Chefi la cuţite"

A fost o nouă rundă de confruntări culinare în bucătăria de la „Chefi la cuțite”, doar că de data aceasta, miza este una uriașă, mai ales că farfuriile au arătat impecabil! Iar gustul a fost de asemenea memorabil.

Marti, 29.05.2018, 23:05
O echipă a plecat acasă! Acestea sunt vedetele care luptă în marea FINALĂ a emisiunii „Asia Express”!

O echipă a plecat acasă! Acestea sunt vedetele care luptă în marea FINALĂ a emisiunii „Asia Express”!

După o aventură de milioane ce i-a pus în situații incredibile, concurenții de la „Asia Express” află ce echipe merg mai departe, în marea finală!

Luni, 02.04.2018, 22:54
REGULI NOI la "Asia Express"! Liviu şi Andrei, în pericol de eliminare, spre dezamăgirea tuturor

REGULI NOI la "Asia Express"! Liviu şi Andrei, în pericol de eliminare, spre dezamăgirea tuturor

Pentru că au ajuns primele, Raluka şi Ana au câştigat trofeul. "Ce drăguţ, am luat elefănţelul". Pentru Liviu şi Andrei, însă, veştile nu sunt deloc bune, mai ales că regulile s-au schimbat

Luni, 26.03.2018, 23:06
Lora și Ionuț Ghenu au părăsit competiția! În Thailanda, ultima destinație din Drumul Dragonului, ajung TREI ECHIPE!

Lora și Ionuț Ghenu au părăsit competiția! În Thailanda, ultima destinație din Drumul Dragonului, ajung TREI ECHIPE!

Aventura "Asia Express" se apropie, cu pași repezi de ultima destinație: Thailanda, țară în care doar trei echipe vor parcurge ultimii kilometri din Drumul Dragonului.

Marti, 20.03.2018, 22:54
După lacrimi de emoție, a venit bucuria! Dragonul verde din cutia neagră i-a salvat pe Lora și Ionuț Ghenu de la eliminare

După lacrimi de emoție, a venit bucuria! Dragonul verde din cutia neagră i-a salvat pe Lora și Ionuț Ghenu de la eliminare

Penultima etapă din Cambodgia  e-a oferit până acum o experiență de neuitat, iar deznodăimântul a adus lacrimi de emoție, dar și fericire supremă când cutia neagră a fost deschisă. 

Luni, 19.03.2018, 22:57
Vica și Daniela salvate de la eliminare! În cutia neagră se află un dragon verde

Vica și Daniela salvate de la eliminare! În cutia neagră se află un dragon verde

Proba dată de Gina nu a fost eliminatorie, astfel Vica și Daniela vor rămâne în competiție alături de celelalte echipe.

Marti, 13.03.2018, 22:55
Momente de maximă tensiune la „Asia Express”! Daniela și Vica au aflat dacă rămân sau ies din competiție!

Momente de maximă tensiune la „Asia Express”! Daniela și Vica au aflat dacă rămân sau ies din competiție!

O nouă călătorie în Cambodgia a ajuns la final la „Asia Express” și concurenții trebuie să își afle norocul!

Marti, 13.03.2018, 22:49
Momentul adevărului: pleacă sau rămân la „Asia Express”? Vica Blochina și Daniela Crudu au trăit emoții cumplite!

Momentul adevărului: pleacă sau rămân la „Asia Express”? Vica Blochina și Daniela Crudu au trăit emoții cumplite!

A fost un nou episod plin de aventură la „Asia Express”, în care concurenții au fost nevoiți să își dea silința pentru a ajunge tot mai departe în competiție!

Luni, 12.03.2018, 23:06
,,Asia Express”, lider de audiență și marți seară: Dorian Popa și mama sa au fost eliminați, jocul continuă cu 4 echipe de vedete

,,Asia Express”, lider de audiență și marți seară: Dorian Popa și mama sa au fost eliminați, jocul continuă cu 4 echipe de vedete

Cel mai dur reality show, “Asia Express”, a fost și marți seara prima alegere a celor din fața micilor ecrane: emisiunea a fost lider de piață pe publicul din mediul comercial. Noua rundă de surprize la care au fost supuse vedetele în ultima etapă din Laos a adunat în fața micilor ecrane 1.880.000 de telespectatori din toată țara, în minutul de maximă audiență de la 21.39.

Miercuri, 07.03.2018, 12:42
Ce ai ratat din Episodul 8 Asia Express. Ultima cursă din Laos i-a scos din concurs pe Dorian Popa și Mamișor

Ce ai ratat din Episodul 8 Asia Express. Ultima cursă din Laos i-a scos din concurs pe Dorian Popa și Mamișor

În cea de-a opta ediție, echipele au plecat în ultima cursă din Laos în formulă inițială. Ana Baniciu și Raluk au fost în pericol de eliminare în ediția anterioară, astfel că au primit un handicap, fiind nevoite să transporte pe tot parcursul zilei un recipient cu pește fermentat, preparatul care le-a dat bătăi de cap concurenților.

Miercuri, 07.03.2018, 08:25
Liviu Vârciu, deja cuprins de regrete? "Mi-a părut rău că l-am dat afară pe Dorian Popa!"

Liviu Vârciu, deja cuprins de regrete? "Mi-a părut rău că l-am dat afară pe Dorian Popa!"

Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!

Marti, 06.03.2018, 23:46
Andrei Ştefănescu, despre aventura din Asia Express: "Mamişor mi-a spus că vrea să meargă acasă. Dânsa suferă şi de diabet!"

Andrei Ştefănescu, despre aventura din Asia Express: "Mamişor mi-a spus că vrea să meargă acasă. Dânsa suferă şi de diabet!"

Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminați!

Marti, 06.03.2018, 23:43
Liviu Vârciu: "Mi-a părut rău că l-am dat afară pe Dorian Popa"

Liviu Vârciu: "Mi-a părut rău că l-am dat afară pe Dorian Popa"

Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!

Marti, 06.03.2018, 23:38
Andrei Ştefănescu, despre aventura din Asia Express: "Mamişor mi-a spus că vrea să meargă acasă. Dânsa suferă şi de diabet!"

Andrei Ştefănescu, despre aventura din Asia Express: "Mamişor mi-a spus că vrea să meargă acasă. Dânsa suferă şi de diabet!"

Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!

Marti, 06.03.2018, 23:23
Dragonul a decis: A fost ROȘU în cutia neagră! Echipa Moroșanu a fost eliminată din concurs

Dragonul a decis: A fost ROȘU în cutia neagră! Echipa Moroșanu a fost eliminată din concurs

Drumul lung al vedetelor care au acceptat provocarea ,,Asia Express” a continuat în Laos, în cea de-a doua competițite din noua destinație. Probele, însă, au fost din ce în ce mai dificile, iar la finalul ediției cu numărul șase s-a lăsat cu o despărțire. 

Marti, 27.02.2018, 22:58
Daniela Crudu și Vica Blochina, Dorian Popa și Luminița, în pericol de eliminare

Daniela Crudu și Vica Blochina, Dorian Popa și Luminița, în pericol de eliminare

Daniela Crudu și Vica Blochina, Dorian Popa și Luminița sunt cele două echipe care au ajuns ultimele la destinație, astfel sunt în pericol de eliminare.

Luni, 12.02.2018, 22:36
10 scenarii explozive pentru anul 2018. Ținta politică nr. 1: eliminarea lui Liviu Dragnea

10 scenarii explozive pentru anul 2018. Ținta politică nr. 1: eliminarea lui Liviu Dragnea

Mai multe informații din interiorul partidelor, prezentate ca subterane ale politicii, au fost dezvăluite joi, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.

Joi, 21.12.2017, 20:35
Au ajuns la cuțite! Scandal între Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu

Au ajuns la cuțite! Scandal între Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu

Au fost sute de concurenți, au ajuns doar zece în semifinală, ca ultima probă, înainte de marea finală, să se joace în șase: doi portocalii, doi mov și doi verzi. De la egal!

Marti, 28.11.2017, 19:42
Chefii vor perfecțiune în cea de-a doua probă din semifinală! Surpriză, însă! Jurații sunt foşti concurenţi de la "Chefi la cuţite"

Chefii vor perfecțiune în cea de-a doua probă din semifinală! Surpriză, însă! Jurații sunt foşti concurenţi de la "Chefi la cuţite"

La cea de-a doua probă din semifinală concurenţii au avut libertatea de a alege! Chiar şi aşa, lista ingredientelor spuse de Gina i-a băgat în ceaţă pe cei rămași în concurs!

Luni, 27.11.2017, 21:16
Scărlătescu țipă de fericire după prima probă! Echipele portocalie și verde pierd câte un concurent: Samir şi Irina părăsesc competiţia

Scărlătescu țipă de fericire după prima probă! Echipele portocalie și verde pierd câte un concurent: Samir şi Irina părăsesc competiţia

Primi concurenţi eliminaţi în semifinale! Samir şi Irina părăsesc competiţia "Chefi la cuţite"

Luni, 27.11.2017, 21:05
Habar nu aveai cât este de simplu! Aşa ELIMINI ZGÂRIETURILE de pe TELEFON sau TABLETĂ

Habar nu aveai cât este de simplu! Aşa ELIMINI ZGÂRIETURILE de pe TELEFON sau TABLETĂ

Deşi nu ai fi crezut este simplu să elimini zgârieturile de pe ecranul telefonului. Mai jos sunt câteva trucuri

Miercuri, 01.11.2017, 14:19
Uniunea Europeană cere eliminarea pungilor de plastic din România

Uniunea Europeană cere eliminarea pungilor de plastic din România

Cel mai bun prieten al românului, punga, o să dispară dintre noi. O nouă lege va interzice comercializarea clasicelor pungi de plastic cu mâner. Uniunea Europeană ne-a dat un ultimatum, pentru a reduce poluarea mediului. Deşi are un scop nobil,...

Sambata, 07.10.2017, 19:38

Ultimele știri

x