Antena Căutare

Gestul înduioșător făcut de Adrian Nartea pentru familie, înainte de Asia Express. Ce „suvenir” neobișnuit a luat pe Drumul Zeilor

Adrian Nartea de la America Express sezonul 7 a fost condus de soție și de fiicele lor pe Aeroportul Otopeni. Ce a dezvăluit actorul despre familia sa înainte de a pornit în aventura de pe Drumul Zeilor.

colaj foto adrian nartea de la asia express sezonul 7 si fiicele lui Galerie
Cum a fost surprins Adrian Nartea alături de familie, înainte de Asia Express sezonul 7. Șotia și fiicele sale l-au condus la aerport | Antena 1

În urmă cu doar câteva zile, cele 8 perechi s-au aliniat la start și au pășit în aventura vieții lor, Asia Express - Drumul Zeilor. Concurenții au fost conduși de cei dragi pe Aeroportul Otopeni și astfel, au fost protagoniștii unor momente pline de emoție. Au fost o mulțime de îmbrățișări, iar desărțirea a fost grea, mai ales că, pentru o anumită perioadă de timp, nici nu vor mai putea comunica.

Printre aceștia se numără și Adrian Nartea care a venit însoțit la aeroport de întreaga familie. Soția și cele două fiice ale lor i-au fost alături până în ultimul moment, iar imaginile surprinse cu ei au înduioșat.

Cum a fost surprins Adrian Nartea alături de familie, înainte de Asia Express sezonul 7. Șotia și fiicele sale l-au condus la aerport

Fără telefon, cu doar 1 dolar pe zi, concurenții vor trebui să ajungă din Thailanda în Bali, destinația finală de pe Drumul Zeilor. Încărcați cu bagaje și plini de curaj, ei și-au luat la revedere de la cei dragi țintind către marea finală, timp în care nu vor putea lua legătura.

Astfel, Adrian Nartea a plecat la drum cu câteva „suveniuri” neobișnuite care să îi aducă noroc în Asia Express sezonul 7. Actorul a primit de la familie un tricou norocos, pe care are imprimat un desen făcut de copiii săi, în care apar toți patru, ținându-se de mâini, dar și cățelul familiei, Millie.

Citește și: Cine e Adrian Nartea de la Asia Express sezonul 7 - Drumul Zeilor. Ce l-a determinat să plece în această aventură

De asemenea, cu doar câteva zile înainte să pornească pe Drumul Zeilor, Adrian Nartea și-a făcut și un nou tatuaj. Astfel, el le va avea mereu aproape pe soția sa, dar și pe fiicele lui.

„Aici, la fel, este mami, Mara, Petra și Millie. De fiecare dată când mi se face dor de ele, eu voi ști că suntem conectați”, a spus actorul care a venit la aeroport alături de întreaga familie.

Și fiicele lui Adrian Nartea de la America Express sezonul 7 și-au făcut la rândul lor câte un astfel de „tatuaj”. Micuțele au arătat la camere desenele în formă de inimioară pe care și le-au făcut pe mână.

Ce au dezvăluit Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu înaninte de a pleca în Asia Express - Drumul Zeilor

Înainte de a pornit în aventura de pe Drumul Zeilor, cei doi actori au mărturisit ce i-a convins să accepte provocarea.

“Participarea la Asia Express e pentru mine o provocare pe care mi-am dorit-o de mult timp. Voiam ca oamenii să cunoască şi alt Adrian. Îmi plac la nebunie genul asta de concursuri si mai ales aventurile. Acum, că am acceptul şi susținerea fetelor mele de acasă, am zis că nu am cum să ratez această oportunitate. Eu nu am aşteptări, pentru că atunci când ai aşteptări, există riscul să fii dezamagit. Vreau doar să mă bucur, să îmi testez abilitățile și să bifez o experiență unica în viată alaturi de un bun prieten în care am incredere şi cu care râd la tot pasul. Abia aștept să fac primul pas pe Drumul Zeilor”, a declarat Adrian Nartea

Citește și: Cine e Cosmin Vîjeu de la Asia Express sezonul 7 - Drumul Zeilor. Ce detalii s-au aflat despre viața concurentului

“Sunt fericit să am un bilet în acest express. Urmăresc emisiunea de mult timp. Mi-am dorit să ajung aici și iată-mă la linia de start. Asia Express este cel mai puternic reality show, iar pentru mine înseamnă emoție, aventură, suspans și cunoaștere, înseamnă descoperirea sinelui în raport cu ceilalți. Îmi place jocul și joaca, de asta sunt actor. Dacă pe scenele teatrelor interpretez diferite personaje, vreau ca pe "marea scenă" din Asia Express să mă aduc pe mine, să mă redescopăr, să mă reinventez și să îmi depășesc limitele. Sunt curios și eu de cum voi acționa și reacționa în diferitele situații complet noi pentru mine. Am ocazia să îmi descopăr și mai bine partenerul de scenă, pe Adi, în care am încredere totală. Împreună vom reuși să străbatem drumul zeilor trecând peste diferitele provocări și obstacole. Abia aștept să îi cunosc pe ceilalți colegi de drum și ... să începem competiția. Va fi ceva unic. Ne vedem pe Drumul Zeilor”, a adăugat și Cosmin Vîjeu .

Cât de bine arată Selina, iubita lui Victor Slav, în costum de baie. Imaginile care au pus pe jar internetul... Cine e Victor Slav de la Asia Express sezonul 7 - Drumul Zeilor. Ce dezvăluire neașteptată a făcut concurentul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x