- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Imaginea care a făcut înconjurul lumii și a stârnit un val de revoltă pe internet a fost surprinsă la un spital din Leeds, Anglia, unde copilul, în vârstă de patru ani, a fost adus la Urgențe de mama lui, fiind suspect de pneumonie.
A așteptat mai bine de opt ore ca să beneficieze de îngrijiri medicale, iar potrivit declarațiilor făcute de mama acestuia, patru dintre ele le-a petrecut pe podeaua rece a unității medicale, unde i-a întins o geacă.
”A fost haos. Sistemul medical e în colaps. Nu sunt suficiente paturi.”, a spus mama lui Jack, Sarah Williment, potrivit Independent.co.uk.
De asemenea, femeia a precizat că Jack a primit un pat abia după 13 ore și jumătate petrecute în spital. Ulterior, el a fost diagnosticat cu gripă și amigdalită.
La scurt timp după ce imaginea cu băiețelul a făcut înconjurul internetului, reprezentanții spitalului le-au cerut scuze celor implicați pentru așteptarea lungă și au motivat situația revoltătoare prin numărul mare de urgențe din ziua respectivă.