Antena Căutare

Revenire de senzație! Nae Nicolae, cele mai tari glume: ”M-am despărțit de iubită după ce a întors pizza pe partea cealaltă, că era necoaptă!”

Nae Nicolae a participat la iUmor în primul sezon, iar în cea de-a treia ediție a emisiunii, el a revenit cu forțe proaspete. 

Nae Nicolae a participat la iUmor în primul sezon, iar în cea de-a treia ediție a emisiunii, el a revenit cu forțe proaspete.

De această dată, însă, el își dorește să câștige marele premiu, nu doar în finală, așa că a pregătit un moment cu totul și cu totul inedit.

”Vin după o despărțire. E mult mai bine singur, mă omora de creieri tipa asta. Venea de la muncă și mă termina. M-am despărțit de ea din câteva motive. Mi-a spus: ”Nae, eu sunt o fată pretențioasă. Eu nu mănânc jumări, eu mănânc pizza. I-am luat tot ce trebuie, a băgat-o la cuptor, a zis că trebuie să mai punem niște merodenii, iar apoi a zis că nu e făcut-o și a întors-o pe partea cealaltă. Bravo, nebuno. Tu nu mănânci pizza nefăcută pe-o parte. ”, a spus el.

”Nae, mi-a plăcut foarte mult”, i-a spus Bendeac.

”S-a domesticit, s-a cumințit. Așteptările mele sunt până în tavan.”, i-a spus Cheloo.

De cealaltă parte și Delia a fost surprinsă: ”Are un umor veritabil”

Premieră la iUmor! Ea este concurenta căreia Mihai Bendeac i-a dat prima carte verde! Juratul: ”Dumnezeu mi-a luat minți... Cea mai mare temere a lui Mihai Bendeac, dezvăluită la iUmor! Delia: ”Vreau să te salvez!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Citește și
x