Antena Căutare

FOTO! Design interior semnat Tom Dixon

Tom Dixon este un designer britanic de origine Tunisiana care a devenit o legenda in aceasta industrie dupa ce a transformat iremediabil fata designului britanic, fara a avea vreun studiu de specialitate sau vreo pregatire tehnica in domeniu. Povestea a inceput in urma unui accident de motocicleta, care l-a obligat pe Tom sa invete sa sudeze, iar cativa ani mai tarziu impresiona cele mai renumite magazine din lume cu creatiile sale realizate din sarma sudata. A intrat pe scena designului de interior la 20 de ani, atunci cand a inceput sa organizeze evenimente pentru magazine si designeri de renume din Londra, iar la numai 25 de ani a reusit sa creeze propriul sau obiect. Iar restul a devenit istorie.

Tom este probabil unul dintre designerii despre care s-a discutat cel mai mult in ultimii 20 de ani. La mijlocul anilor '80, Tom se remarca prin mobilierul "impletit" din sarma sudata. A lucrat pentru Cappellini, pentru care a creat, printre altele, faimosul S chair, iar in 1991 isi deschidea propriul studio "Space" si lansa "eurolounge", o colectie de piese de mobilier multifunctional. Inca din aceasta perioada, Tom a tinut un discurs ecologist, a avut nenumarate expozitii si a experimentat foarte mult cu materialele.

A lucrat neincetat, lansand in fiecare an la Salonul de la Milano cel putin un produs nou. A creat pentru Cappellini, Driade, Inflate si SCP si a realizat amenajari pentru nume ca Terence Conran, Jean Paul Gaultier, Ralph Laurent sau Vivienne Westwood. Obiectele lui sunt singurul mesaj pe care il are de spus. Intr-un interviu pentru designboom afirma ca nu are surse de inspiratie, pur si simplu gandeste in timp ce... merge. Un personaj atipic pe scena designului modial, un avangardist si un rebel in toata regula, Tom Dixon a sfidat in permanenta regulile.

Eticheta de avangardism

In 2007 in Trafalgar Square, Tom oferea gratuit trecatorilor, corpuri de iluminat semnate de el, subliniind inca o data crezul sau conform caruia obiectele trebuie concepute pentru oameni, scopul final al oricarui proiect fiind chiar functionalitatea si estetica obiectului si nu aprecierile colegilor din breasla sau cine stie ce premiu cu nume pompos.

Obiectele familiei Dixon

Seria "Beat Light" este formata din mai multe lustre negre inspirate din arta olaritului; acestea sunt finisate manual si impun oricarui spatiu un aer pragmatic, dar foarte modern.

Un omagiu adus proportiilor generoase, Canapeaua "Club Sofa" face parte dintr-o serie de corpuri de mobilier realizate in dulcele stil britanic. Tom Dixon are o obsesie si un respect atipic pentru un designer indragostit de formele futuriste, pentru calitatea si procesele prin care se realizau piesele de mobilier in ateliere faimoase din Londra de odinioara.

Mobilierul din colectia "Slab" este un raspuns al lui Tom la nevoia din ce in ce mai acuta a omului modern pentru spatiu. Toate colectiile si obiectele din familia Dixon se gasesc mai nou in propriul sau magazin din Londra, din Portobello, pe care l-a deschis cu ocazia Festivalului de Design de anul acesta. Creatiile Tom Dixon sunt unele dintre cele mai recognoscibile obiecte ale ultimilor 30 de ani: au o simplitate si un cinism, care ar transforma orice spatiu intr-o declaratie.

Citeste mai multe in Good Homes Romania

Reteta: cotlete de porc in stil mexican... Nu lasa rolul de parinte sa te copleaseasca!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x