Antena Căutare

Sărbătoare în Anglia! Regina Elisabeta a II-a împlinit 88 de ani!

Ieri, britanicii au avut parte de un adevărat spectacol, pregătit special pentru ziua de naștere a suveranei. Zeci de salve de artilerie au celebrat evenimentul la Turnul Londrei şi într-unul din parcurile oraşului.

Ieri, britanicii au avut parte de un adevărat spectacol, pregătit special pentru ziua de naștere a suveranei. Zeci de salve de artilerie au celebrat evenimentul la Turnul Londrei şi într-unul din parcurile oraşului.

Garda regală a defilat prin Londra, spre bucuria localnicilor mari şi mici, urmată de călăreţii Regimentului Regal de Artilerie, în ţinută de paradă. Militarii şi-au instalat tunurile într-un parc al oraşului, pentru cele 41 de salve de salut.

Ca de obicei, Ziua Reginei va fi sărbătorită oficial, într-un cadru mai grandios, în luna iunie, când suverana va primi onorul gărzii. Elisabeta a II-a va împlini, atunci, 61 de ani de la urcarea pe tron.

După regina Victoria, ea este al doilea cel mai longeviv monarh britanic din istorie. Dar vârsta şi vremurile nu i-au afectat optimismul, aşa cum o dovedeşte noul portret oficial din care-şi întâmpină supuşii cu un zâmbet larg şi prietenos.

Vezi video pe observator.tv!

Mii de admiratori au ajuns la urna cu cenuşa lui Gabriel Garcia Marquez... Grecii vor primi maşini de lux de la stat, într-o tombolă excentrică...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x