Antena Căutare

Directoarea unei şcoli din Bucureşti, reţinută pentru luare de mită după ce ar fi cerut şi primit bani de la reprezentantul unei firme care făcea lucrări de reabilitare a şcolii

Directoarea unei şcoli gimnaziale din Bucureşti a fost reţinută pentru luare de mită după ce ar fi cerut şi primit bani de la reprezentantul unei firme care făcea lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca în schimb să aprobe plăţile şi să prelungească durata contractului. Ea a fost prinsă în flagrant când primea ultima tranşă de bani - 21.000 de euro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 14 aprilie, a inculpatei Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la o şcoală gimnazială din Bucureşti, pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea menţionată, Carmen Elena Zanfir ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca, în schimb, să aprobe plăţile către societate, precum şi încheierea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului.

În perioada septembrie 2019 - 14 aprilie 2020, ea ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranşe, dintre care ultima tranşă - 21.000 de euro - în 14 aprilie, când a fost prinsă în flagrant.

Miercuri, ea va fi prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa : news.ro

Directoarea unei școli din București, prinsă în flagrant! Cum se îmbogățea, în timp ce elevii stau acasă!... Măștile de protecție, obligatorii într-un nou județ, de astăzi! Autoritățile locale, alarmate de numărul persoanelor inf...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x