Antena Căutare

Vreme răcoroasă în ţară. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Vreme răcoroasă în ţară. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi.

Vreme răcoroasă în ţară. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi.

Două noi Coduri galbene de averse, unul chiar în București. Metorologii au emis noi atenționări meteo de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ. Unul dintre ele include și Capitală!

Astfel, în intervalul 23 august (ora 10:30) – 24 august (ora 18:00), instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, local în Transilvania și în vestul Moldovei, precum şi în Carpații Orientali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali, potrivit unui comunicat al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi și în estul Moldovei, Oltenia și Muntenia, dar pe arii mai restrânse. Temperatura aerului va fi în scădere accentuată în centrul, sud-vestul și nordul țării.

Apoi, va intra în vigoare un al doilea Cod Galben, dar care va cuprinde alte zone ale țării, inclusiv Capitala. În perioada 23 august (ora 18:00) – 24 august (ora 10:00), în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, precum și în Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

Veste bună pentru mamele cu trei copii! Ministrul Muncii tocmai a făcut anunţul: "Se vor pensiona mai repede"... Cazul Ionuț la indigo! Un copil de patru ani şi jumătate a fost sfâşiat de câinele familiei, în Maramureş...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x