Antena Căutare

Mihai Leu, în stare critică. Care este situația campionului

Mihai Leu este în stare critică la spital. Iată ce spunea în urmă cu doar câteva zile.

Mihai Leu este un luptător atât în ring, pe pistă și în viață. Campionul s-a confruntat în ultimul timp cu o serie de probleme medicale.

Citește și: Mihai Leu a fost externat! Campionul a făcut primele declarații la scurt timp după ce a ajuns acasă. Cum se simte acum

Cum este starea de sănătate a lui Mihai Leu

Mihai Leu a fost diagnosticat cu o boală grea, cancer la colon. Acesta a fost deja operat de două ori și, în ciuda faptului că părea să se recupereze conform planului medical, campionul a ajuns din nou pe mâna medicilor.

Conform unei surse, Mihai Leu se află la Spitalul Fundeni în comă indusă. El a suferit în cursul zilei de sâmbătă o hemoragie inernă puternică și a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește recuperarea sa.

În urmă cu câteva zile, Mihai Leu vorbea în cadrul unul interviu despre dorința de a trece cât mai repede peste această perioadă dificilă. Acesta era plin de speranță pentru viitor, cât și optimist în ceea ce privește sănătatea sa: „Sunt întotdeauna o fire optimistă și, indiferent ce se întâmplă, sunt convins că o să fie bine. Privesc înainte.”

Spiritul de câștigător din viața sa profesională l-a ajutat în lupta cu boala. Bazându-se pe un psihic puternic, el a putut să meargă întotdeauna mai departe.

Citește și: Primele declarații ale lui Mihai Leu după ce a fost în comă indusă. Cum se simte fostul campion în prezent

„M-a ajutat mentalitatea de învingător. Întotdeauna am încercat să văd lucrurile într-un sens pozitiv. Iar sprijinul familiei mele, Anna și Marco, e tot ce contează. Ei îmi dau puterea să merg mai departe”, spunea campionul.

În ultima perioadă, petrecea mult timp acasă, lucrând la diverse proiecte, dar și făcând kinetoterapie. Mihai Leu a avut întotdeauna o viziune pozitivă asupra vieții, văzând fiecare zi va o nouă șansă: „Îmi spun mereu că fiecare zi e o nouă șansă. Important e să nu renunți niciodată la ceea ce te definește.”

Citește și: Cum se simte Mihai Leu după ce a stat internat în spital două luni și jumătate: „Mușchii s-au atrofiat”. A slăbit zece kilograme

Familia sa i-a dat puterea de care a avut întotdeauna nevoie, iar campionul a avut numai cuvinte frumoase pentru cei dragi: „Sprijinul lor e combustibilul meu. Când îi ai pe ai tăi aproape, poți duce orice luptă.”

De asemenea, fanii l-au susținut necondiționat, copleșindu-l cu mesaje: „Am primit foarte multe mesaje, încurajări, gânduri bune. A fost copleșitor. Fiecare mesaj a contat.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Primele declarații ale soției lui Mihai Leu după internare. Cum se simte acum campionul

Mihai Leu dorea cu ardoare să se reîntoarcă pe pistă la concursuri, însă era conștient că sănătatea este cea mai importantă.

„În trecut o luam ca pe ceva firesc. Acum înțeleg cu adevărat cât de importantă este. Sănătatea e totul, fără ea, nu poți face nimic. (...)

Visez la ziua în care o să mă întorc pe pista de concurs. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine! Sper să revin cât mai repede la o viață normală. Asta e cel mai important”, declara Mihai Leu.

Vezi mai multe stiri de ultima ora pe observatornews.ro

Cătălin Chirilă, titlu european și medalie de bronz la Campionatul European de Kaiac-Canoe din Cehia...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Ce pensie încasează Ilie Năstase, de fapt. Suma modestă în comparație cu performanțele lui sportive
Ce pensie încasează Ilie Năstase, de fapt. Suma modestă în comparație cu performanțele lui sportive
Ben Affleck a fost fotografiat cu cele două Jennifer din viața sa. Cum își împarte timpul între fostele soții
Ben Affleck a fost fotografiat cu cele două Jennifer din viața sa. Cum își împarte timpul între fostele soții Catine.ro
„La fiecare 50 de ani apare un fenomen”. Răspunsul Nadiei Comăneci când a fost întrebată dacă Simone Biles e cea mai bună gimnastă
„La fiecare 50 de ani apare un fenomen”. Răspunsul Nadiei Comăneci când a fost întrebată dacă Simone Biles...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandișpan pufos cu cacao, decorat festiv cu formă de brăduț
Pandișpan pufos cu cacao, decorat festiv cu formă de brăduț HelloTaste.ro
Venus Williams s-a căsătorit cu modelul italian Andrea Preti. Imagini fabuloase de la petrecerea care a durat 5 zile
Venus Williams s-a căsătorit cu modelul italian Andrea Preti. Imagini fabuloase de la petrecerea care a durat 5 zile Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Finalul 2025, sfârșitul unui ciclu karmic de 12 ani: Lecțiile pe care sufletul tău le-a absorbit în tăcere
Finalul 2025, sfârșitul unui ciclu karmic de 12 ani: Lecțiile pe care sufletul tău le-a absorbit în tăcere Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Ninsori, polei și viscol în prag de Crăciun. Cum va fi vremea în toată țara
Ninsori, polei și viscol în prag de Crăciun. Cum va fi vremea în toată țara Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Cozonac în două culori cu umplutură de nucă, stafide și cacao
Cozonac în două culori cu umplutură de nucă, stafide și cacao HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Rețetă tradițională de sarmale cu carne de porc și orez. Ingrediente și pașii exacți de preparare
Rețetă tradițională de sarmale cu carne de porc și orez. Ingrediente și pașii exacți de preparare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x