Antena Căutare

În ce relație se află în prezent Ilie și Ioana Năstase: „Dacă îmi retrag divorţul este pentru că iert, nu că aş fi condiţionată”

Ioana Năstase spune că Ilie Năstase a rugat-o să îl ierte după scandalul din ianuarie. În pezent, bruneta nu este decisă să renunțe la divorț, însă soțul ei a insistat să aibă măcar o relație de prietenie.

Colaj cu Ilie Năstase, purtând sacou, și Ioana Năstase, purtând o bluză neagră și ochelari de soare Galerie
Ce spune Ioana Năstase despre actuala relație cu Ilie Năstase | Instagram & Profimedia

La nici măcar o lună după ce a băgat actele de divorț, Ioana Năstase pare să fi revenit la sentimente mai bune față de Ilie Năstase. Deși nu este decisă să renunțe la divorț, soția celebrului tenismen spune că l-a iertat, mai ales pentru că suntem în post. Ioana Năstase a precizat că soțul ei a insistat să fie măcar într-o relație de prietenie.

Ioana Năstase a mărturisit că după ce a depus actele de divorț a fost sunată de Ilie Năstase care a rugat-o să-l ierte.

„Lucrurile între mine şi Ilie au rămas la fel. Nu m-am gândit la varianta de a mă împăca cu el şi de a relua relaţia ca soţ şi soţie, însă am decis, la insistenţele lui, să avem o relaţie de prietenie. Am acceptat, am iertat, mai ales că suntem în post. Am făcut-o pentru sufletul meu, mai mult. După ce am depus cererea de divorţ, lui i-a părut rău şi m-a sunat. M-a rugat să-l iert, iar eu i-am spus că tot ce îmi doresc este să nu mai fie violent. A fost o primă condiţie. El a conştientizat că a greşit şi mi-a promis de nenumărate ori că nu va mai fi violent”, a declarat Ioana Năstase pentru Click!

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO.

Ce spune Ioana Năstase despre bunurile primite de la Ilie Năstase

În ceea ce privește speculațiile potrivit cărora Ioana Năstase nu va divorța pentru că ar risca să piardă bunuri, aceasta a precizat că există un contract prenupțial, care spune că toate achizițiile din timpul căsătoriei îi rămân ei. Așadar, soția lui „Nasty” spune că dacă decide până la urmă să nu divorțeze, atunci înseamnă că iartă, nu că ar fi condiționată.

„Există un contract prenupţial în care scrie negru pe alb că bunurile sunt ale mele. Degeaba zicea că o să îmi ia tot, pentru că există un contract. El a fost de acord ca tot ce se cumpără în timpul căsătoriei, să am dreptul doar eu. Tot ce este pe Ioana Năstase îmi revine. Deci, dacă îmi retrag divorţul este pentru că iert, nu pentru că aş fi condiţionată să predau bolidul şi ce mi-a mai cumpărat el”.

Ioana Năstase a precizat că în prezent nu locuiește cu Ilie Năstase.

Ioana Năstase a chemat poliția, spunând că a fost agresată de Ilie Năstase

Ioana Năstase a depus actele de divorț în luna martie, după ce în ianuarie a avut parte de un adevărat scandal cu soțul ei, care s-a încheiat cu intervenția poiției.

"Am ajuns acasă şi... am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia", spunea Ioana, în luna ianuarie.

Citește și: Cum arată Alessia, fiica cea mare a lui Ilie Năstase cu Amalia. Tânăra a moștenit frumusețea părinților

Bruneta nu a făcut plângere la poliție împotriva lui Ilie Năstase, dar a decis să divorțeze.

Ilie şi Ioana Năstase s-au cununat religios pe 6 iunie 2020. Naşii le-au fost Ciprian Marica şi soţia lui. Până la vârsta de 74 de ani, Ilie Năstase a fost căsătorit de 5 ori. Fostul campion de la Roland Garros (1973) şi US Open (1972) a mai fost căsătorit cu Dominique Grazia, Alexandra King, Amalia Teodorescu şi Brigitte Sfăt.

Citește și: Brigitte Sfăt, transformare uimitoare! Cum arăta blondă și fără operațiile estetice. De nerecunoscut! | FOTO

Ilie Năstase a reușit să câștige 83 de titluri ATP în carieră, dintre care două de Grand Slam, la US Open (1972) și la Roland Garros (1973) și este primul lider al clasamentului ATP. Acesta a fost căsătorit de patru ori, iar una dintre soțiile sale a fost chiar Brigitte Sfăt, cu care a fost căsătorit din 2013 până în 2018.

În anul 1996, Ilie Năstase a candidat pentru postul de primar al Bucureștiului, iar în 2005, "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”.

Oana Roman, mesaj cu subînțeles la o luna de la divorțul de la Marius Elisei: „Ale lui sunt încă aici”... Cum ar arăta cele mai faimoase dive dacă ar păși pe covorul roșu fără machiaj...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x